February 23rd, 2009
.!.

Alianţa “Moldova Noastră”, 20 februarie 2009
Kung Fu Panda video
Apariţia cărţii Petele negre ale guvernării roşii(II) a fost anunţată de către Veaceslav Untilă, acum un an, la inaugurarea rubricii „Monitorul (ne)oficial”, rubrică permanentă susţinută de prim-vicepreşedintele AMN în paginile ziarului „Alianţa Moldova Noastră”.
Chiar dacă volumul întâi al cărţii Petele negre ale guvernării roşii, carte apărută la finele lui 2004 şi care lua în vizor primii patru ani de guvernare comunistă, i-a speriat grozav pe guvernanţi, din care motiv a fost interzisă în bibliotecile din republică de ştabii comunişti, Veaceslav Untilă a dat dovadă de curaj şi de perseverenţă, continuând monitorizarea actului guvernării comuniste. citeste in continuare »
40 Comments |
Media |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 18th, 2009
În aceste zile, am rămas surprins de iniţiativa vicepremierului Valentin Mejinschi, care a solicitat Guvernului câteva sute de mii de lei pentru cei care au luptat în conflictul transnistrean. El a anunţat disponibilitatea autorităţilor de a organiza anumite acţiuni la începutul lunii martie cu ocazia împlinirii a 17 ani de la declanşarea ostilităţilor de pe Nistru. Surprinderea mea a fost dublă: în primul rând, m-am bucurat pentru bieţii combatanţi, dar şi pentru „bietul” Guvern care, în sfârşit, a observat această categorie defavorizată de cetăţeni; în al doilea rând, gestul autorităţilor mi-a lăsat un gust amar, căci, am înţeles că nu grija faţă de combatanţi i-a determinat să procedeze astfel. citeste in continuare »
128 Comments |
Flash-politic (atitudini, opinii, anchete, interpelări) |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 15th, 2009
.!.

DEMISIA GUVERNULUI TARLEV – UN SPECTACOL PROST REGIZAT
La data de 20 martie, prin votul majorităţii comuniste, Parlamentul aprobă demisia Guvernului Tarlev. Opoziţia nu a participat la acel vot, deoarece era evident că e vorba de un spectacol prost regizat de comunişti. Demisia a survenit imediat după Congresul Partidului Comuniştilor, în cadrul căruia s-a pus în discuţie declinul politic în care intrase guvernarea. În criză de idei şi soluţii, comuniştii decid să demită Guvernul Tarlev, punându-i în cârcă povara insucceselor. citeste in continuare »
96 Comments |
Monitorul (ne)oficial |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 12th, 2009

Walk All Over Me release
nizoral
Razorback divx a
Lock, Stock and Two Smoking Barrels movie a
Beneath the Planet of the Apes divx
Rescue Dawn movie download
Playmobil: The Secret of Pirate Island movie
a
a
Eye of the Beholder movie download
Timpul, 12 februarie 2009
Dolls rip
The Incredible Melting Man release
Ieri, după câteva ore de la prezentarea programului electoral al Alianţei „Moldova Noastră”, prim-vicepreşedintele formaţiunii, Veaceslav Untilă, şi-a lansat în incinta Teatrului municipal „Satiricus I. L. Caragiale” volumul II al cărţii „Petele negre ale guvernării roşii”. Manifestarea a fost moderată de scriitorul Iurie Colesnic. El a menţionat că volumul este un dosar cu probe al guvernării comuniste pe parcursul ultimilor opt ani de aflare la putere. În discursul său, scriitorul Nicolae Dabija a fost de părere că mesajul cărţii sus-numite ar trebui transmis la toate posturile de radio şi televiziune, pentru ca poporul să cunoască fărădelegile săvârşite de comunişti. citeste in continuare »
177 Comments |
Evenimente |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 10th, 2009

Stimaţi prieteni! The Great Escape dvdrip
Lady Sings the Blues full movie
Cellular divx
Voi fi onorat de prezenţa Dvs. la lansarea cărţii Petele negre ale guvernării roşii(II) 5 Card Stud download
Little Children buy
Contract Killers film
, eveniment ce va avea loc pe data de 11 februarie 2009, ora 15.00, în incinta Teatrului „Satiricus I.L.Caragiale” (str. Eminescu, 55).
Cu respect, 
a
a
a
a
a
a
The Secret of the Magic Gourd video
41 Comments |
Mesaj |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 9th, 2009
Eye of the Beholder divx
Mr. & Mrs. Smith dvd
Kelly’s Heroes video
Ablaze film The Tingler movie Super Capers the movie
Tinker Bell dvdrip
Caddyshack
Little Children the movie
Magnum Force trailer
vasotec
Joi, 5 februarie 2009, la Comisia Electorală Centrală, am participat la tragerea la sorţi, ce urma să stabilească ordinea în buletinul de vot pentru concurenţii care s-au înscris în cursa electorală parlamentară. Astfel, Alianţei „Moldova Noastră” i-a revenit numărul trei. Vreau să vă amintesc, că în alegerile din 2005, formaţiunea noastră, de asemenea, s-a aflat pe poziţia a treia în buletinele de vot. Atunci am obţinut 34 de mandate. În actuala campanie electorală sperăm să obţinem cel puţin 34% din voturile alegătorilor.
Braindead release A Crude Awakening: The Oil Crash movies
1408 trailer What a Girl Wants
22 Comments |
Mesaj |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 6th, 2009
Kelly’s Heroes the movie

MINISTRUL INCULTURII
Identity psp
La începutul anului 2008, am iniţiat o moţiune simplă în Parlament privind atitudinea iresponsabilă a Guvernului faţă de monumentele ocrotite de stat. În acea moţiune era vorba, în special, de monumentul ocrotit de stat, Conacul „Teodosiu”, care era amplasat în centrul capitalei şi care a fost demolat ilegal în august 2005. La câteva zile de la distrugerea monumentului, Guvernul a elaborat un proiect de hotărâre prin care legifera demolarea, dar Parlamentul nu l-a adoptat nici până acum. citeste in continuare »
39 Comments |
Monitorul (ne)oficial |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă
February 1st, 2009
.!.
Jurassic Park III ipod
My Girl film 
DREPTATEA A TRIUMFAT The Mystical Adventures of Billy Owens divx
Inferno full movie The Secret of NIMH movie download Angel divx
Agonia în care au intrat comuniştii după înfrângerea suferită în alegerile locale generale din 2007 i-a determinat să abordeze un alt fel de a fi în politica moldovenească – să se ţină cu mâinile şi picioarele de fiecare post din fiecare sat. Chiar dacă pentru aceasta a fost nevoie de destabilizări de proporţii în diferite zone. Cazul satului Buţeni din raionul Hânceşti a făcut înconjurul Europei, fiind cel mai relevant exemplu în acest sens. citeste in continuare »
71 Comments |
Monitorul (ne)oficial |
Permalink
Posted by Veaceslav Untilă