(INTERVIU) Veaceslav Untilă: Impactul activității ANRE trebuie să fie unul benefic pentru consumatorul final
Interviu cu Veaceslav Untilă, Director general al CA al ANRE pentru Alamanah Politic 2019.
Dle Untilă, în 2019, mai exact în luna februarie, aţi devenit Director general al CA al ANRE. Ce „moştenire” aţi preluat, odată cu venirea în funcţie?
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a parcurs în anul 2019 o etapă deosebit de importantă sub aspectul reorganizării şi consolidării instituţiei. La începutul anului, ANRE a preluat atribuţiile de supraveghere energetică de stat, angajând prin transfer personalul fostului Inspectorat Energetic de Stat, care a avut nevoie de ceva timp pentru a se adapta la cerinţele şi exigenţele Agenţiei. Noul Consiliu de administraţie a promovat ideea de deschidere faţă de angajaţi, pentru a construi o relaţie de încredere şi de colaborare în cadrul colectivului. Astfel, utilizând eficient resursele umane de care dispune, ANRE şi-a îmbunătăţit considerabil activitatea de reglementare, având o misiune dificilă, de a găsi un echilibru între interesele titularilor de licenţe şi interesele consumatorilor.
Care au fost primele Dvs. acţiuni în funcţia de Director general al CA al ANRE?
Mai întâi, Consiliul de administraţie al ANRE a aprobat un set de acte interne, necesare pentru activitatea şi sporirea credibilităţii Agenţiei în exercitarea atribuţiilor de autoritate de reglementare independentă, dintre care voi menţiona Codul de etică şi conduită profesională şi Regulamentul privind managementul performanţei instituţionale.
Ulterior, ne-am concentrat eforturile pe relansarea cooperării cu Secretariatul Comunităţii Energetice. Noi suntem conştienţi că, doar având o conlucrare cu experţii internaţionali din domeniu, vom reuşi ajustarea cadrului legislativ secundar din sectorul energetic, conform celor mai bune practici din legislaţia europeană. Reprezentanţii Secretariatului Comunităţii Energetice au reiterat suportul pentru ANRE şi am convenit pentru continuarea asistenţei tehnice şi juridice, inclusiv prin intermediul misiunilor de experţi.
Drept urmare, în Raportul de Implementare pentru anul 2019, Secretariatul Comunităţii Energetice menţionează că ANRE „şi-a îmbunătăţit profilul de reglementare, înregistrând un progres continuu în elaborarea legislaţiei secundare, iar angajamentul Agenţiei de a-şi folosi toate competenţele legale şi autonomia sa în luarea de decizii merită a fi încurajat”.
În ce măsură aţi reuşit să realizaţi acele planuri pe care le-aţi avut pentru 2019?
Conducerea ANRE şi-a propus ca autoritatea de reglementare să activeze în conformitate cu principiul de independenţă şi imparţialitate, să acţioneze doar în interes public, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a societăţii, şi să fie apreciată şi recunoscută drept o instituţie publică performantă. Anul acesta, Consiliul de administraţie al ANRE a organizat 51 de şedinţe, dintre care 40 de şedinţe ordinare şi 11 şedinţe publice, în cadrul cărora au fost adoptate 554 hotărâri. Întru îndeplinirea atribuţiilor de reglementare, Consiliul de administraţie a adoptat 30 de acte normative de reglementare – 8 metodologii şi 22 regulamente.
Cum a evoluat imaginea Agenţiei pe parcursul anului?
Sper că spre bine, căci pentru a face cunoscut rolul şi atribuţiile Agenţiei în societate, s-a lucrat mult pentru informarea publicului despre specificul activităţii de reglementare, precum şi acţiunile întreprinse în privinţa respectării reglementărilor adoptate. Noi am elaborat o strategie de comunicare şi promovare a Agenţiei, care va contribui la formarea şi menţinerea unei imagini pozitive a autorităţii de reglementare. În acest context, a fost lansată noua versiune a website-ului ANRE, care a devenit un instrument util în procesul de comunicare cu publicul.
În scopul unei mai bune informări a cetăţenilor, am pregătit un spot social despre activitatea instituţiei: „Ce ştii tu despre Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică?”, prin care cetăţenii sunt informaţi despre atribuţiile şi competenţele Agenţiei, precum şi un spot video, în care specialiştii ANRE explică în detaliu cum se calculează corect preţul la energia electrică.
Care este menirea Consiliului de experţi?
Pentru a asista Consiliul de administraţie al ANRE în procesul de examinare a proiectelor actelor normative de reglementare, a fost constituit Consiliul de experţi, care are misiunea de a dezvolta şi promova parteneriatul dintre Agenţie, societatea civilă, mediul academic şi sectorul privat, în vederea funcţionării în condiţii de eficienţă şi transparenţă a sectoarelor reglementate şi participării părţilor interesate la identificarea şi soluţionarea problemelor strategice.
ANRE pune accentul pe transparenţă în procesul de elaborare şi adoptare a actelor normative de reglementare, pentru o informare corectă şi obiectivă a consumatorilor şi a societăţii, iar pentru o mai bună argumentare şi o expertiză echidistantă, subiectele de importanţă majoră, inclusiv cele ce vizează politica tarifară, sunt discutate şi consultate în prealabil cu membrii Consiliului de experţi.
Ce evenimente, în opinia Dvs., au marcat activitatea ANRE în 2019?
La data de 26 septembrie 2019 a fost semnat Programul de Cooperare şi Asistenţă dintre Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei din România. Programul are drept obiectiv dezvoltarea şi intensificarea pe multiple planuri a cooperării bilaterale, în vederea preluării celor mai bune practici în reglementarea sectorului energetic.
Colaborarea dintre cele două autorităţi publice va include întâlniri periodice la nivelul conducerii autorităţilor sau a structurilor din subordine, schimbul de experienţă şi asigurarea suportului în domeniul elaborării şi perfecţionării cadrului naţional legislativ-normativ de reglementare în domeniul energetic prin prisma experienţei României ca stat-membru al Uniunii Europene, proiecte comune, cu atragerea fondurilor europene disponibile, vizite de studiu, training-uri sau stagii de instruire pentru angajaţi, participări la conferinţe, reuniuni, seminare sau alte acţiuni organizate cu suportul partenerilor internaţionali.
Ce provocări credeţi că are în faţă ANRE?
Impactul activităţii ANRE trebuie să fie unul benefic pentru consumator. Eu nu aş vrea ca ANRE să fie percepută în societate drept o instituţie care nu face altceva decât să majoreze preţurile şi tarifele. Eu aş vrea ca ANRE să fie percepută ca o instituţie care apără interesele consumatorilor. Din această perspectivă, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este bine pregătită pentru îndeplinirea atribuţiilor de reglementare şi va depune toate eforturile pentru ca titularii de licenţe să asigure prestarea serviciilor la parametrii de calitate stabiliţi în actele normative de reglementare, iar preţurile şi tarifele reglementate să fie bazate pe cheltuieli justificate, strict necesare pentru prestarea serviciilor de calitate.
Ce planuri pe termen scurt, mediu şi lung aveţi?
Noi am adoptat Programul de Dezvoltare Strategică al ANRE pentru anii 2020-2023, care include obiectivele prioritare ale ANRE şi măsurile ce vor fi întreprinse, inclusiv monitorizarea progresului în realizarea obiectivelor stabilite, evaluarea şi dezvoltarea capacităţilor. Totodată, ne propunem să efectuăm digitalizarea proceselor şi, unde e cazul, automatizarea lor în Agenţie, fapt ce va conduce la eficientizarea activităţii ANRE. La etapa actuală, deoarece proprietarul clădirii în care ne aflăm ne-a cerut să părăsim imobilul, suntem în căutarea unui oficiu modern Open Space, pentru a oferi angajaţilor noştri condiţii mai bune de muncă.
Ce aşteptări aveţi de la anul 2020?
Aşteptările noastre merg în aceeaşi direcţie cu aşteptările şi cerinţele consumatorilor: servicii de calitate la preţuri cât mai mici. Respectând acest deziderat, ANRE va rămâne şi în continuare o instituţie de reglementare transparentă, cu un personal integru şi competent în luarea unor decizii imparţiale şi corecte, protejând în egală măsură atât interesele agenţilor economici, cât şi drepturile legitime ale consumatorilor.
sursa: Almanah Politic 2019