Primele rezultate ale Guvernului

De obicei, primele rezultate ale activităţii unui Guvern se „contabilizează” după o sută de zile de la învestirea în funcţie, însă, dat fiind situaţia politică tensionată din Republica Moldova şi desele atacuri de imagine la adresa liberalilor, care au votat Guvernul şi avem reprezentanţi în componenţa lui, am decis să fac un scurt bilanţ al primei luni de activitate a actualului Executiv.  

Spuneam anterior că scopul primordial al noului Guvern este să readucă Republica Moldova pe calea integrării europene. Iată că la doar o lună de la învestirea Guvernului putem vorbi de primele rezultate în acest sens. Astfel, au avut loc două şedinţe ale Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, a fost aprobat Calendarul de lichidare a restanţelor în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, partenerii europeni au formulat aşteptările lor faţă de Guvernul de la Chişinău, iar Guvernul a venit cu un răspuns prompt că acestea consună perfect cu obiectivele pe care le avem şi noi. Mai mult decât atât, mesajele de susţinere care au venit din partea partenerilor europeni au arătat că suntem tratați cu bunăvoință și înțelegere, ceea ce este extrem de important pentru un stat care aspiră la integrare în UE.

Guvernul a demarat reforme ambiţioase în unele domenii, inclusiv, mult vehiculata reformă a justiţiei. A fost aprobat un proiect de lege de reorganizare a sistemului instanţelor judecătoreşti. Documentul stipulează crearea a 15 instanţe judecătoreşti teritoriale de bază (reducere semnificativă în raport cu numărul de instanţe existente în prezent), care vor administra activitatea instanţelor aflate în subordinea lor. Proiectul mai prevede pentru toate instanţele teritoriale câte un singur vicepreşedinte, cu excepţia judecătoriei din Capitală. Legea va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017.

Pentru a recăpăta încrederea partenerilor de dezvoltare, Guvernul este gata să-și asume unele acțiuni ce vor contribui la depășirea crizei profunde din țară. În special, e de menţionat efortul depus constant în vederea semnării unui nou Memorandum cu Fondul Monetar Internațional. O delegaţie a acestei prestigioase organizaţii internaţionale a sosit deja în Republica Moldova și, luând în calcul pregătirile minuţioase ce s-au făcut în fiecare domeniu relevant înainte de această vizită, putem privi cu optimism perspectivele colaborării cu FMI.

În parcursul său european, Republica Moldova contează foarte mult pe sprijinul României. Din start, Guvernul de la Chişinău a manifestat o deschidere totală în relaţiile cu Bucureştiul, iar faptul că prima vizită Premierul Filip a efectuat-o în România, nu este deloc întâmplător. După cum nu este întâmplător nici împrumutul oferit de România, dar nici ajutorul umanitar de milioane promis recent şi care este destinat nevoiaşilor din Republica Moldova. Rămâne doar ca angajamentele de reformă anunțate de Guvernul de la Chișinău să fie duse până la capăt și să devină fapte.

Drept confirmare, au fost luate măsuri radicale de îmbunătăţire a nivelului de viaţă al cetăţenilor. Datorită intervenţiei prompte a noului Guvern, tarifele la gazele naturale s-au diminuat, preţul la produsele petroliere a scăzut, au fost identificate unele soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa medicamentelor, pentru diminuarea în continuare a preţurilor la pâine şi ulei. Este important ca mecanismul de formare a tarifelor să fie unul transparent iar modificarea lor să fie întotdeauna justificată.

În privința diferendului transnistrean, Guvernul se pronunță pentru deblocarea procesului de negocieri. În acest context, vom remarca vizita la Chişinău a Reprezentantului special al Preşedinţiei germane în OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Cord Meier-Klodt. Scriam anterior că Republica Moldova are o şansă unică de a avansa în acest proces pe durata Preşedinţiei germane în OSCE. În cadrul acestei vizite au fost trasate obiective concrete, ce urmează a fi realizate.

Pentru a reda cetățenilor sentimentul de siguranță, se va aplica o noua abordare a luptei cu criminalitatea şi evidenţa infracţiunilor. Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a cerut responsabililor de la Inspectoratul General al Poliției să dea dovadă de mai multă disciplină în procesul de evidență si examinare a sesizărilor, astfel încât infracțiunile să nu mai fie tăinuite de polițiști, de dragul prezentării unor date statistice care nu corespund realității. Pentru dezrădăcinarea acestei practici vicioase a fost dispusă efectuarea unui complex de acțiuni care vor schimba la faţă poliţia, o vor aduce mai aproape de cetăţeni, o vor pune în slujba intereselor acestora.

Desigur, ar mai fi de menţionat şi eforturile depuse în vederea stabilirii unei bune colaborări cu societatea civilă, şi dialogul constant cu partenerii sociali, cu reprezentanţii diverselor categorii economice, şi acţiunile întreprinse pentru asigurarea sănătăţii publice, şi introducerea de inovaţii în interesul cetăţenilor, cum ar fi, de exemplu, serviciul unic al apelurilor de urgență de model european 112, şi faptul că s-a făcut ordine în sectorul piscicol, şi progresele care prind contur la capitolul infrastructura drumurilor etc. Dar nu mă voi opri în detalii la nici unul dintre aceste aspecte, căci cele invocate sunt suficiente pentru a dovedi că lucrurile în ţară au început să se mişte într-o direcţie bună. Evident, acest lucru nu are cum să placă opoziţiei pro-ruse, care continuă să destabilizeze situaţia, intoxicând opinia publică cu diverse dezinformări, însă noi avem un scop foarte clar şi anume de a schimba în bine situația din Republica Moldova, aşa cum îşi doresc cetăţenii, și având acest scop, nimeni nu poate să ne abată din drum.

Pornind de la cele relatate mai sus, sunt convins că odată cu trecerea timpului, vom avea tot mai multe ocazii de a ne convinge că liberalii au făcut alegerea corectă, atunci când au votat și au acceptat să facă parte din actualul Guvern al Republicii Moldova.

Veaceslav Untilă, deputat, vicepreședinte al Partidului Liberal

www.timpul.md

3 Comments

  1. nu aveți credibilitate fiindcă celor ce au participat la proteste la 20 ianuarie li s-a înmînat nota de plată pentru distrugeri închipuite, ear celor ce au firat real un miliard nu li s-a înmînat nimic. noi avem indicatorii noști de apreciere, nu ne aburiți! Creșterea nivelului de trai al populației, rezultate raportați și nu acțiuni fără impact.

  2. =Saveta din Ciotcărie= /
  3. Mihail /

    Aratati,va rog, mesajele de sustinere a partenerilor europeni?

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast