Opinia societăţii civile este importantă pentru noi
Imediat după preluarea funcţiei de Preşedinte al Curţii de Conturi a Republicii Moldova, am declarat că o prioritate a mea va fi asigurarea transparenţei, dar şi a deschiderii în ceea ce privește colaborarea cu societatea civilă.
Tot timpul am tratat organizaţiile societăţii civile drept potenţiali parteneri în procesul de asigurare a eficienţei în activitatea instituţiilor statului, pentru că anume din sectorul asociativ de cele mai dese ori vin idei noi, viziuni şi abordări inedite, ce ne ajută să depăşim limitele considerate (absolut greşit) tradiţionale în activitatea instituţiilor de stat şi chiar să identificăm soluţii pentru unele probleme.
Anume de aceste principii, dar şi de prevederile legislaţiei în vigoare ne-am condus când am decis să solicităm suportul şi implicarea societăţii civile, organizațiilor non-guvernamentale, publicului larg în procesul de planificare a Programului activității de audit pe anul 2017 și a Programului multianual al activității de audit pentru perioada 2017-2019.
Propunerile în acest sens pot fi expediate în formă scrisă la adresa CCRM și prin poșta electronică ccrm@ccrm.md.
Ţin să dau asigurări că nu e vorba de un proces formal – noi într-adevăr avem nevoie şi mizăm pe sugestiile și propunerile societăţii civile. Pentru că numai împreună putem face activitatea Curții de Conturi mai eficientă şi mai apropiată de aşteptările pe care le au cetăţenii.