O nouă politică de stat a Republicii Moldova
Unul dintre cele mai eficiente tipuri de politică de stat presupune corelarea politicii interne cu cea externă sau, mai simplu spus, abordarea în ansamblu a celor mai mari probleme/provocări cu care se confruntă un stat. De la un timp, putem observa mai multe indicii care ne duc la gândul că Republica Moldova implementează anume o astfel de politică.
Arhicunoscuta teză că „Moldova trebuie să se poziționeze între Est și Vest și să obțină beneficii și dintr-o parte, și din alta”, adică, să stea simultan „în două bărci”, a constituit de fapt nu expresia unei abordări pragmatice, ci una dintre principalele piedici în dezvoltarea noastră în anii de independență. Oscilațiile la capitolul politică externă, în funcție de conjunctura internațională ce se crea la un moment sau altul, nu doar că aruncau Republica Moldova de fiecare dată înapoi în procesul de dezvoltare ca stat independent, cu priorități stabilite, ci influențau decisiv politica internă. Nimeni și niciodată nu lua în serios transformările interne ce trebuiau făcute, căci acestea erau strâns legate de vectorul extern de dezvoltare al țării și nu exista certitudinea că vectorul respectiv nu se va schimba odată cu guvernarea care îl promova. De exemplu, cei aflați la guvernare au cam bătut pasul pe loc în privința soluționării diferendului transnistrean, deoarece nu era nicio siguranță că mâine relațiile cu Rusia nu vor suferi unele schimbări și nu vor surveni modificări în abordarea problemei menționate. Sau, un alt exemplu – nimeni nu garanta că transformările economice susținute de UE nu vor trece la un moment dat pe un plan secund, fiind posibilă o reorientare a Moldovei spre spațiul comercial-economic estic. Șirul acestor exemple poate fi continuat, însă și așa se impune o concluzie: atâta timp cât persista o îndoială privind ireversibilitatea factorului de politică externă, atâta timp cât se încerca implementarea în practică a principiului „statului în două bărci”, procesul de transformări interne era mai degrabă mimat decât abordat cu maximă seriozitate.
Dar ce avem noi în prezent? Se văd cu ochiul liber câteva direcții în care autoritățile Republicii Moldova acționează concomitent. Prima – se pune un accent tot mai mare pe apropierea de Uniunea Europeană, iar recenta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană a fost un bun exemplu în acest sens. Autoritățile R. Moldova vorbesc deschis nu doar despre Acordul de Asociere RM-UE și despre Planul de Acțiuni privind implementarea acestuia, ci și despre o Agendă de asociere ce ar urma să fie aprobată în timpul apropiat. Mai mult decât atât, se vorbește despre necesitatea de a acorda țării noastre o perspectivă europeană clară, chiar dacă acest lucru ar putea să li se pară unora ceva utopic, dat fiind problemele interne și nu numai cu care se confruntă Uniunea Europeană.
A doua – o clarificare a relației cu Rusia. Autoritățile de la Chișinău tot mai des lasă să se înțeleagă că nu vor accepta ca Republica Moldova să fie tratată în continuare ca un stat „de mâna a doua”. Nota de protest înaintată recent ambasadorului rus la Chișinău, apelul făcut de speaker și premier către oficialii moldoveni care merg în Rusia, poziția dură, ce nu lasă spații de interpretare a Chișinăului în problema spălării miliardelor de dolari de proveniență rusă prin sistemul bancar al țării noastre, sunt doar câteva exemple care arată că Chișinăul nu mai tolerează atitudinea sfidătoare a Rusiei și nu mai admite unele „sugestii” referitor la politica sa internă sau externă.
A treia – politica mai mult decât coerentă în raport cu problema transnistreană. După decizia de a introduce un control mixt moldo-ucrainean pe segmentul de frontieră ce revine regiunii transnistrene, după declarațiile directe că a venit timpul să se discute și problemele din așa-numitul coș-III, adică cele cu tentă politică și care ar viza viitorul statut al raioanelor din stânga Nistrului, după alte acțiuni relevante, s-a trecut și la măsuri ce țin de relația directă dintre cele două maluri ale Nistrului, fiind luată decizia de a achiziționa energie electrică din Ucraina, dar nu de la Kuciurgan, cum era până în prezent. Dacă adăugăm aici și atenția tot mai mare acordată de OSCE problemei transnistrene, dar și afirmațiile unor responsabili că o nouă abordare a problemei respective ar putea fi inclusă într-o amplă strategie internațională, vom constata că avem de a face cu un efort ce se sprijină pe o viziune concretă în direcția respectivă.
A patra – combaterea corupției și reformarea unor domenii importante, în special a administrației publice centrale și locale. În ultimul timp am asistat la mai multe acțiuni ale ofițerilor anticorupție, ce au vizat demnitari de rang înalt, ceea ce vorbește despre trecerea luptei cu corupția la un alt nivel calitativ. De asemenea, surprinde plăcut amploarea reformelor demarate, care țintesc domenii considerate până acum tabu, dar fără de reformarea cărora nu se putea vorbi despre o dezvoltare reală a Republicii Moldova.
Deci, cu titlu de concluzie putem spune că Moldova a stabilit clar vectorul politicii externe și nu mai acceptă să i se facă „sugestii” când și cum să procedeze; Moldova a declanșat un amplu proces îndreptat spre soluționarea problemei transnistrene, care ia în calcul toate aspectele ce țin de aceasta; Moldova a demarat o adevărată luptă cu corupția și un veritabil proces de reforme interne. Și toate acestea au loc în paralel. Cu alte cuvinte, putem vorbi în premieră despre o nouă politică de stat, o politică bazată pe o abordare hotărâtă a tuturor problemelor și a provocărilor cu care ne confruntăm. Rămâne să vedem ce rezultate va da această nouă abordare.
pentru www.timpul.md
