DE LA POLITICA PENTRU OM – LA POLITICA PENTRU OAMENI
A devenit deja o tradiţie, la anumite perioade de timp, Veaceslav Untilă vine către cititor cu o surpriză editorială. Şi în acest mijloc de iunie 2001 s-a întâmplat la fel.
Cartea lui, recent apărută,„Politică pentru Moldova”, reflectă activitatea politicianului în perioada anilor 2006-2011. Volumul conţine două capitole: Atitudini şi Interviuri. Denumirea primului compartiment este sugestivă şi confirmă ideea, că avem în faţa noastră o carte de atitudini politice. Veaceslav Untilă este politicianul care ştie să se poziţioneze atunci când o cere momentul şi circumstanţele. Aceste atitudini au îmbrăcat haina unui text şi au constituit esenţa cărţii „Politică pentru Moldova”. Este suficient să parcurgi cuprinsul acestei cărţi, ca să-ţi dai uşor seama cât de variate sunt temele pe care le abordează autorul: Rădăcinile corupţiei trebuie căutate în interiorul puterii, Integrarea europeană a fost compromisă de comunişti, Politica noastră sunt faptele, Eşecurile guvernării democratice, Să nu loviți în demnitatea noastră națională etc.
Când scrie despre combaterea corupţiei, V.Untilă, o face ca un expert în materie, considerând că „rădăcinile acestui flagel trebuie căutate în interiorul puterii, iar pentru aceasta e nevoie de voinţă politică, dacă vrem să obţinem rezultate concrete în lupta împotriva acestui fenomen nociv pentru societatea noastră”. Tot el condamnă politica duplicitară a guvernării comuniste, care a compromis grav procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi care a îndepărtat considerabil ţara noastră de UE nu doar în plan extern, ci şi intern.
Ca participant la conflictul armat de pe Nistru, V.Untilă vine, în anul 2007, cu o iniţiativă legislativă, de a institui ziua de 2 martie drept „Ziua apărătorului Patriei”, avertizând răspicat guvernarea comunistă: „Să nu încercaţi să ne călcaţi în picioare demnitatea noastră naţională. Ar putea să vă coste scump. Lovind în demnitatea noastră naţională, voi loviţi în demnitatea celor care şi-au pus viaţa în pericol, luptând pentru independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.”
Şi mai categoric este autorul cărţii atunci când e vorba de condamnarea regimului totalitar comunist: „Crimele comunismului trebuie condamnate acum, iar orice amânare nu va face decât să ştirbească din forţa acestui act simbolic, pe care clasa politică este datoare să şi-l asume. Comunismul trebuie condamnat public și asta va fi o garanție pentru generațiile viitoare, că nu vom mai admite niciodată revenirea la comunism.” Un asemenea discurs rostit de la tribuna centrală a Parlamentului i-a făcut pe comunişti să părăsească în grabă sala.
Dar politicianul V.Untilă ştie nu numai să critice, el ne propune o politică a faptelor şi crede că a sosit momentul ca R.Moldova să fie guvernată de o politică a faptelor: „Am puterea, alături de colegii mei, să oferim oamenilor fapte, nu vorbe. Proiecte şi soluţii concrete, nu politică de dragul politicii.” De aceea, „Politică pentru Moldova” înseamnă o politică pentru oameni, înseamnă aducerea actului de guvernare în întâmpinarea problemelor şi nevoilor reale ale oamenilor, asigurându-le un trai decent. Tot la acest subiect, al realizărilor, se încadrează şi articolul Un mandat în serviciul poporului, în care deputatul Veaceslav Untilă, în perioada campaniei electorale parlamentare, vine în faţa alegătorilor cu o dare de seamă pe marginea activităţii sale în forul legislativ.
În interviurile ce au fost incluse în partea a doua a cărţii, cel intervievat se dovedeşte a fi la fel de deschis, sincer şi de cooperant. Autorul a selectat acele interviuri care, ca tematică, nu repetă textele din prima parte a cărţii, lărgind astfel aria subiectelor ce au fost luate în dezbatere. Interviurile par un pic mai dinamice iar politicianul este mai incisiv şi mai tranşant, când sunt puse în discuţie chestiuni de principiu: „Dacă ştii încotro mergi, poţi ajunge departe. Adică, indiferent de conjunctură, te conduci de anumite principii, dai dovadă de verticalitate şi mergi înainte.”
Omul politic Veaceslav Untilă anume asta a şi făcut, a mers înainte, fiind convins că priorităţile politice urmează a fi redirecţionate spre nevoile cetăţenilor, deoarece politicienii au nevoie de sprijinul alegătorilor în măsura în care alegătorii au nevoie de fapte din partea politicienilor: „Dacă eşti consecvent şi hotărât, oamenii vor avea încredere în tine şi te vor aprecia după merite. Căci numai ei sunt în măsură să stabilească adevărata valoare a unui politician.”
Şi nu întâmplător, chiar şi prin această carte, el face un apel către cei implicaţi în actul politic, îndemnându-i să dea „dovadă de corectitudine, responsabilitate, ataşament faţă de normele democratice şi respect faţă de voinţa alegătorilor”. Aceasta este lecţia de demnitate civică şi politică, pe care urmează să o însuşim toţi împreună şi fiecare în parte.
Iurie Colesnic
Timpul, 8 iulie 2011