O tentativă nereuşită
Eșecul tentativei de înscăunare a Zinaidei Greceanîi în funcția de Președinte a provocat o adevărată furtună în politica moldovenească, dar și în presă. Unii au declarat că R. Moldova a pierdut unica șansă reală pe care a avut-o în ultimii mai bine de doi ani de a depăși criza politică. Alții, au mers mai departe și au prezentat cele întâmplate ca o adevărată tragedie națională și s-au grăbit să pună cruce pe actuala clasă politică, dar și pe viitorul țării. Și prea puțini au fost acei care au înțeles că, de fapt, la 14 noiembrie democraţia în Republica Moldova a repurtat o victorie, care se înscrie perfect în șirul cuceririlor democratice de la 2007 încoace.
Ce s-a întâmplat în realitate pe 14 noiembrie, când nu s-a reușit introducerea Zinaidei Greceanîi în cursa prezidențială ca și candidat de consens ce ar întruni 61 de voturi ale deputaților? Nimic altceva decât faptul că a suferit eșec o tentativă de a pune în fruntea țării un om cu mentalitate comunistă, un om cu vădite aspirații pro-rusești, un om care nu are nimic în comun cu dezvoltarea democratică a țării noastre în ultimii ani. Nu este exclus că, ajungând Președinte cu voturile democraților, Zinaida Greceanîi s-ar fi întors din nou cu faţa spre părinții săi ideologici, liderii Partidului Comuniștilor. Or, aceasta ar fi fost cea mai rapidă și mai ușoară cale de revenire a comuniștilor la guvernare. Având propriul Președinte, ei puteau lesne decide configurația noii majorități parlamentare, căci anume de șeful statului depinde numirea în funcție a Primului ministru și, prin urmare, stabilirea componenței Guvernului.
Chiar dacă e să admitem că acest lucru nu s-ar fi întâmplat, noi am fi avut un Președinte fără personalitate politică, care ar fi trecut cu timpul în buzunarul cuiva și i-ar fi făcut jocul. Și am fi revenit la aceeași situație – reconfigurarea permanentă a guvernării după placul cuiva care, negreșit, ar fi atras după sine o stare de instabilitate politică. Prin urmare, mitul că alegerea Zinaidei Greceanîi în această funcție ar fi adus stabilitate este unul fals.
Să admitem și a treia variantă – Zinaida Greceanîi nu revine la comuniști, nu trece în buzunarul niciunui lider politic din tabăra democrată și rămâne să se manifeste pe cont propriu. Cum credeți că o va face, având o vădită predilecție spre Rusia? Ne-am fi trezit cu tot felul de decrete care ar fi urmărit satisfacerea intereselor geopolitice ale Moscovei, ne-am fi trezit cu blocaje în procesul de integrare europeană etc. În plus, cineva ar fi obținut, în persoana Președintelui pro-moscovit, o bâtă sigură împotriva liderilor politici cu aspirații europene.
Cele trei situații conturate mai sus demonstrează că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă chioară, nu trebuie să ne facem iluzii și să credem că am ratat nu știu ce șanse. Decât un Președinte care ar fi redus la zero toate eforturile noastre din ultimii ani, mai bine fără Președinte. Și nu mă tem să spun acest lucru, chiar dacă unii vor încerca să mă acuze de faptul vă îmi doresc continuarea stării de instabilitate politică. Repet: noi nu am pierdut nimic nici pe 14, nici pe 18 noiembrie. Alții au pierdut, cei care sperau să ne convingă că un fost reprezentant de frunte al comuniştilor ar fi putut trece drept o candidatură de compromis la preşedinţia ţării, iar pierderea lor este egală cu victoria noastră, a tuturor celor care-şi doresc sincer să trăim într-un stat democratic și european.
Greșesc și acei care s-au grăbit să prezică o apocalipsă politică după ce pe data de 18 noiembrie Parlamentul a adoptat decizia de abrogare a propriei hotărâri ce stabilea data alegerilor prezidențiale. Opiniile precum că Parlamentul ar fi trebuit să recunoască drept eșuată prima tentativă de alegere a șefului statului sunt total greșite și toarnă apă la moara comuniștilor. Da, într-adevăr, în legislația moldovenească există o lacună în acest sens, situațiile de genul celei apărute la data de 14 noiembrie nefiind reglementate. Dar aceasta nu presupune că legea trebuie tălmăcită așa cum vrea opoziția parlamentară, care și-ar fi dorit ca Parlamentul să recunoască prima tentativă de alegere a șefului statului eșuată, s-o înceapă pe cea de-a doua, pe care iarăși vor dori să o vadă eșuată, să fie dizolvat Parlamentul, iar țara să intre în anticipate. Alianța pentru Integrare Europeană are însă alte obiective.
Desigur, varianta ideală ar fi să se găsească o soluție pentru alegerea Președintelui, cu respectarea Acordului de constituire al AIE, până la finele anului curent. Când spun respectarea Acordului, cred că ar fi echitabil şi corect să se ţină cont de interesele tuturor actorilor politici, care sunt implicaţi în actul de guvernare. Ar fi bine să le facem un cadou plăcut oamenilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Însă alegerea nu trebuie să fie un scop în sine. Contează calitatea acțiunilor AIE, dar nu faptul ca ele să aibă loc cu orice preț. Dacă toate partidele care participă la alegerea Preşedintelui declară că nu-şi doresc anticipate, să-şi asume obligaţia de a identifica o candidatură potrivită pentru funcţia respectivă şi de a duce acest exerciţiu până la capăt. De aceea, consider că săptămâna trecută partida democratică a obţinut o victorie. Rămâne acum să mai obţinem una: să alegem un Președinte care ar reprezenta aspirațiile noastre democratice și de integrare europeană și care ar asigura nu doar stabilitatea, ci și continuarea actualului curs de dezvoltare.
Timpul, 25 noiembrie 2011
