Crimele comunismului şi crimele comuniştilor
La iniţiativa deputaţilor din Partidul Liberal, crimele comunismului comise în perioada sovietică au fost condamnate, iar simbolurile comuniste – interzise. Fără îndoială, aceasta este cea mai importantă decizie adoptată de actualul Parlament. Era absolut clar că ţara noastră nu putea să se dezvolte, nu putea să meargă înainte fără a achita poliţele istorice trecutului. Cu alte cuvinte, Republica Moldova a făcut acum ceea ce republicile baltice au făcut cu circa două decenii în urmă, iar aceasta le-a permis nu numai să restabilească adevărul istoric şi să compenseze moral victimele comunismului sovietic, ci să ajungă astăzi ţări membre ale NATO şi Uniunii Europene, cu un înalt nivel de democraţie, cu economii dezvoltate şi prospere. Spre deosebire de baltici, noi am avut tot timpul un comportament ezitant la acest capitol. În prim-plan s-a pus interesul de moment şi, în loc să o rupem ferm cu trecutul comunist, mulţi politicieni au încercat să obţină dividende politice speculând nostalgiile comuniste ale unor categorii de cetăţeni. Astfel, în loc să educe societatea în spiritul unor noi valori, majoritatea politicienilor s-au conformat unei situaţii existente şi chiar au încurajat conservarea ei. Drept urmare, Republica Moldova a avut de suportat aproape un deceniu ororile unui regim comunist post-sovietic, nu mai puţin odios decât precedentul. Numai că în privinţa crimelor acestui regim, nu s-a luat deocamdată nicio atitudine la nivel de for legislativ.
O asemenea abordare le convine comuniştilor actuali, deoarece s-au schimbat accentele şi ei au scăpat de răspundere pentru cele săvârşite. Din start, când s-a pus problema condamnării crimelor comunismului, s-au auzit voci care se întrebau dacă această condamnare se va referi şi la crimele regimului comunist care a guvernat în R. Moldova în perioada 2001-2009. Întrebarea şi-au pus-o în primul rând miile de oameni care au avut de suferit direct de pe urma guvernării respective. Or, mulţi dintre ei au fost expropriaţi abuziv, unii – încarceraţi(dosarele la comandă politică fiind la ordinea zilei în acel răstimp), alţii intimidaţi şi persecutaţi(vizitaţi noaptea la domiciliu, duşi la poliţie şi procuratură în ochii întregii localităţi, fără acces la avocat şi torturaţi ca pe timpul NKVD-ului). Ca să nu mai vorbim de dosarul aprilie 2009, de tinerii maltrataţi de comunişti în comisariatele de poliţie numai pentru că au dorit să trăiască într-un stat liber şi democratic.
Eu am monitorizat atent actul guvernării comuniste şi am publicat două cărţi – „Petele negre ale guvernării roşii” şi „Petele negre ale guvernării roşii(II)”, în care am semnalat circa 500 de cazuri de abuzuri comise de comunişti în mai bine de opt ani de guvernare. Un exerciţiu similar au făcut şi unele mijloace de informare în masă, care au relatat cu regularitate despre crimele şi abuzurile comuniştilor, despre faptul cum mulţi dintre ei, preluând afaceri prospere, au ajuns peste noapte milionari, despre cum oponenţii lor, cei ce nu acceptau practicele abuzive, nimereau direct după gratii, despre plecarea în masă a investitorilor înşelaţi şi despre sumele enorme plătite ulterior din banii cetăţenilor sub formă de despăgubiri celor nedreptăţişi de comunişti etc. Iată de ce, atunci când s-a pus problema condamnării comunismului, mulţi dintre comuniştii actuali s-au speriat, crezând că a venit timpul să răspundă pentru nelegiuirile comise pe durata guvernării lor. Însă în momentul în care s-a anunţat că se va discuta doar despre condamnarea crimelor comunismului sovietic, ei au ieşit de prin ascunzişuri şi au început să se întreacă în declaraţii şi bocete care mai de care.
Respectivii comunişti continuă şi acum aceeaşi tactică şi nu o fac din interese politice. Cineva spunea că degeaba se plâng comuniştii, că această decizie a Parlamentului ar fi îndreptată împotriva lor ca partid, deoarece ei au un electorat stabil, suficient de dresat şi chiar dacă mâine Voronin ar înainta pălăria sa la funcţia de deputat sau de Preşedinte, aceşti alegători oricum o vor vota. Este clar că nu teama că formaţiunea lor ar pierde electoral îi determină pe comunişti acum să deplângă condamnarea crimelor regimului comunist sovietic şi interzicerea simbolurilor comuniste, ci instinctul de autoconservare. Ei înţeleg că atât timp cât se vor victimiza, cât în societate se va vorbi de un regim după care unii mai sunt nostalgici, subiectul care-i macină şi care-i ameninţă – cel al propriilor crime – se va menţine pe un plan secund.
Comuniştilor nu le rămâne decât argumentul cu „cârnaţul şi pâinea ieftină”, ca o compensaţie pentru cetăţenii din perioada sovietică. Cei care s-au născut în comunism ar înclina să le dea dreptate, din simplul motiv că nu au cunoscut o altă viaţă mai bună, inclusiv după proclamarea independenţei Republicii Moldova. Însă datele problemei se schimbă radical atunci când se vorbeşte despre crimele şi abuzurile comuniştilor moderni. Trebuie doar ca ele să fie scoase la iveală. În timp ce comunismul sovietic devine pentru oameni ceva tot mai abstract, comunismul actual are exponenţi concreţi şi acţiunile lor continuă să producă impact imediat şi direct asupra oamenilor. De exemplu, închipuiţi-vă cum vor reacţiona cetăţenii, potenţialii alegători, dacă, eventual, se va afla cine dintre conducătorii comunişti a dat ordinul de maltratare a sutelor de tineri în comisariatele de poliţie. Asemenea dezvăluiri ar putea eroda real baza electorală a comuniştilor, deoarece s-ar vedea că actualii comunişti sunt nişte profitori ordinari, care se folosesc de nostalgiile electoratului pentru a-şi satisface interesele personale. Comuniştii înţeleg acest lucru şi vor acum să schimbe accentele într-o chestiune atât de sensibilă pentru societate. De aceea şi spuneam că Parlamentul a adoptat o decizie istorică, condamnând crimele comunismului şi interzicând simbolurile comuniste. Dar asta este doar un prim pas. Pasul următor trebuie să devină investigarea şi, după caz, condamnarea crimelor şi autorilor lor din perioada aflării comuniştilor la guvernare. Numai atunci vom putea spune că toate victimele comunismului au fost cu adevărat reabilitate.
Timpul, 27 iulie 2012
