Negocieri de rutină
Pe segmentul reglementării problemei transnistrene se atestă o uşoară înviorare în legătură cu preconizata rundă de negocieri din oraşul ucrainean Lvov la care, pe lângă mediatori şi observatori, se aşteaptă participarea Premierului Vlad Filat şi a liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că asistăm la o creştere a nivelului aşteptărilor faţă de negocierile respective şi la o relansare a procesului, care în ultima jumătate de an a cam bătut pasul pe loc. Însă deja la această etapă există suficiente premise pentru a presupune că aşteptările menţionate nu au cum să fie susţinute ulterior de acţiuni practice.
Pentru a oferi argumentele de rigoare în cazul afirmaţiilor făcute mai sus, mă voi opri la unele aspecte ce ţin de desfăşurarea din ultima perioadă a procesului de reglementare transnistreană. Îndată după preluarea puterii la Tiraspol de către Evgheni Şevciuk a apărut ipoteza eronată că lucrurile în dosarul transnistrean se vor schimba neapărat în bine. Această impresie a fost alimentată la prima etapă de întrevederile lui Filat cu Şevciuk la Odessa, la Chişinău, pe Muntele Athos, de participarea celor doi la conferinţa organizată de OSCE în Germania, de reluarea circulaţiei trenurilor prin regiunea transnistreană, dar şi de înţelegerile privind libera circulaţie a cetăţenilor prin punctele de trecere a frontierei administrative cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Numai că toate aceste evenimente pozitive, la prima vedere, au constituit doar un paravan, sub acoperirea căruia Tiraspolul şi-a făcut jocul. Profitând de faptul că Chişinăul a crezut în schimbarea situaţiei pe dimensiunea transnistreană, Şevciuk şi-a promovat propriile interese politice. Astfel, în luna aprilie a anului trecut Transnistria a obţinut la Viena statutul de parte cu drepturi depline în procesul de negocieri(consolidând indirect rolul pe care îi fusese rezervat încă în 1997 prin Memorandumul Primakov). Deoarece nu urmărea decât să discute unele chestiuni care îi erau convenabile, partea transnistreană a reuşit să plaseze problemele existente în relaţia dintre Chişinău şi Tiraspol în trei coşuri: social-economic; drepturile omului; politic şi stabilirea statutului Transnistriei. Până în prezent au fost abordate numai problemele din primul coş, ceea ce i-a permis Tiraspolului să iasă în câştig evident, iar Chişinăului i-a creat senzaţia că lucrurile se mişcă în direcţia necesară.
În primele zile ale anului curent, Tiraspolul a transmis un mesaj destul de răspicat, că nu are de gând să treacă la soluţionarea problemelor din celelalte două coşuri. Din păcate, autorităţile de la Chişinău, fiind antrenate în bătălii interminabile pe interior, nu au înţeles acest mesaj ori s-au făcut că nu-l înţeleg. Mai mult decât atât, Tiraspolul a stabilit limitele în care se va acţiona pe durata Preşedinţiei Ucrainei la OSCE şi nu s-a sfiit chiar să corecteze mesajul ministrului de Externe al Ucrainei, Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Leonid Cojara, care a întreprins o vizită la Chişinău şi Tiraspol acum câteva săptămâni. În timp ce diferiţi factori de decizie, jurnalişti şi analişti se grăbeau să salute faptul că Leonid Cojara a început anul diplomatic cu o vizită în Republica Moldova, aceasta fiind, în opinia lor, o dovadă că problema transnistreană va deveni o prioritate pentru Ucraina în 2013, Tiraspolul declara deschis că nu a sosit încă momentul să se treacă la chestiunile ce vizează coşul trei şi că nici nu se discută o asemenea posibilitate. Această vizibilă neconcordanţă ne demonstrează pentru a câta oară că Chişinăul şi Tiraspolul vorbesc în limbi politice diferite.
Analizând la rece declaraţiile participanţilor la procesul de negocieri în vederea reglementării diferendului transnistrean, putem afirma cu certitudine că la Lvov lucrurile nu se vor mişca din loc. Mă refer la interesul Republicii Moldova. Va fi o rundă de negocieri obişnuită, în cadrul căreia fiecare îşi va expune punctul de vedere, încercând să ne convingă că acum este important să soluţionăm problemele cu care se confruntă oamenii în viaţa de zi cu zi, dar nu problemele politice de principiu, cum ar fi stabilirea unui statut clar pentru regiunea transnistreană. Posibil, pentru a da mai multă pondere acestei reuniuni şi mai multă credibilitate şi optimism în legătură cu Preşedinţia Ucrainei în OSCE, se vor lua unele decizii pe marginea problemelor umanitare sau social-economice. Este tocmai ceea ce îşi doreşte Tiraspolul – să obţină cât mai multe beneficii de ordin practic pentru cetăţenii săi şi o îngheţare pe o durată cât mai lungă a discuţiilor pe teme politice concrete. Iar Chişinăul, de dragul iluziei că lucrurile se mişcă într-o direcţie corectă, cel mai probabil va accepta regulile impuse de Tiraspol. Astfel, în spatele unei false impresii că ceva se schimbă, se va ascunde doar o nouă cedare din partea Chişinăului.
Timpul, 8 februarie 2013
