Ce se va întâmpla pe 29 iulie?
Pe data de 29 iulie se împlinesc 21 de ani de la introducerea așa-numiților pacificatori ruși în regiunea transnistreană. De fapt, acum 21 de ani s-a oferit pur și simplu un nou statut trupelor ruse, care staționau în regiunea de est a Republicii Moldova. Iar militarii ruși, cum au sprijinit separatiștii transnistreni la începutul anilor 90 ai secolului trecut, inclusiv în timpul conflictului armat de pe Nistru, așa au continuat să-i sprijine până în prezent.
Așa-numita misiune de pacificare rusă din regiunea transnistreană și-a dovedit de-a lungul anilor lipsa de eficiență, demonstrând în repetate rânduri că nu are capacitatea de a asigura o situație de echilibru în zona de securitate. De fiecare dată când separatiștii au recurs la provocări, pacificatorii ruși fie s-au făcut că plouă, fie au trecut deschis de partea acestora, punând Chișinăul în situații destul de jenante. De câte ori au intervenit pacificatorii ruși când separatiștii transnistreni au instalat posturi neautorizate, blocuri, alte construcții ilegale în zona de securitate? De câte ori au intervenit pacificatorii ruși pentru a curma abuzurile de la așa-zisa frontieră administrativă, abuzuri comise de reprezentanții administrației de la Tiraspol față de cetățenii Republicii Moldova, care nu fac altceva decât să utilizeze dreptul lor la libera circulație în propria țară? De câte ori au intervenit pacificatorii ruși pentru a stopa acțiunile ilegale ale transnistrenilor în raport cu cetățenii arestați, reținuți, intimidați chiar în zona de securitate? De câte ori au intervenit pacificatorii ruși pentru ca oamenilor să le fie întoarse bunurile confiscate ilegal de transnistreni în zona de securitate? Șirul întrebărilor ar putea continua.
În același timp, așa-numiții pacificatori ruși au constituit un paravan perfect la adăpostul căruia în regiunea transnistreană Rusia a adus armament, automobile, alte mijloace, care chipurile erau destinate contingentului militar rus dislocat în Transnistria. Acum câteva luni am avut o situație de acest fel, când Chișinăul a trebuit să reacționeze post factum la introducerea unor unități de transport și a anumitor tipuri de arme în stânga Nistrului. Cu alte cuvinte, în loc să-și retragă trupele și armamentul din Transnistria, după cum prevede decizia summit-ului OSCE de la Istambul din 1999, Rusia își concentrează potențialul militar în regiune. Argumentele cu care operează Moscova sunt ridicole, invocând că administrația de la Tiraspol s-ar opune retragerii armamentului și munițiilor stocate în stânga Nistrului, iar în condițiile în care acesta nu poate fi evacuat, militarii ruși trebuie să rămână la fața locului pentru a-i asigura paza. De parcă nu se știe că administrația de la Tiraspol acționează exact așa cum i se dictează de la Moscova! Adevărul este cu totul altul și anume că Rusia nu dorește să-și piardă pozițiile, inclusiv militare, pe care le are în acest punct strategic al Europei, în apropiere de frontiera UE și NATO. Iar pentru aceasta Moscova neglijează Constituția Republicii Moldova, care prevede statutul de neutralitate al țării, dar și deciziile unor organisme internaționale atât de importante ca OSCE.
Dacă Rusia ar accepta ca această misiune de pacificare să fie înlocuită cu una sub mandat internațional, problemele se vor soluționa mult mai repede. În primul rând, în zona de securitate se va face ordine, deoarece acolo se vor afla pacificatori în adevăratul sens al cuvântului. În al doilea rând, ar dispărea unul din pilonii pe care se menține regimul separatist de la Tiraspol. În al treilea rând, ar apărea condiții optime pentru o monitorizare și un control eficient al depozitelor de la Colbasna. În al patrulea rând, ar fi posibil de vorbit în termeni reali despre retragerea armamentului rusesc din estul Republicii Moldova. În al cincilea rând, ar fi îndeplinită parțial decizia summit-ului OSCE de la Istambul, căci militarii ruși ar pleca din Transnistria, iar aceasta ar reface întrucâtva imaginea OSCE, reabilitând, totodată, principiul constituțional de neutralitate al Republicii Moldova.
Și Rusia, și Tiraspolul înțeleg cât de grave (pentru ei) ar putea fi consecințele unui asemenea pas, de aceea fac tot posibilul pentru a-l zădărnici. În scop propagandistic este exagerată eficiența misiunii de pacificare ruse în Transnistria, afirmându-se că datorită acesteia la Nistru e pace și nu se aud focuri de armă. Se promovează ideea că, dacă militarii ruși se vor retrage din Transnistria, se vor isca premise pentru un nou conflict armat. Oare nu este acesta un șantaj? Oare nu este aceasta o manipulare grosolană?
În următoarele zile guvernarea de la Chișinău va trebui să treacă un test de verticalitate. De modul în care va reacționa Chișinăul la o nouă provocare pe care o pun la cale Moscova și Tiraspolul depinde în mare parte și viitorul așa-numitei misiuni de pacificare ruse în Transnistria. Mă refer la intenția tot mai hotărâtă de a marca prin acțiuni festive, la 29 iulie, cea de-a 21-a aniversare de la introducerea așa-numiților pacificatori ruși în regiunea transnistreană. Dacă Chișinăul va accepta celebrarea acestei date, va recunoaște indirect eficiența pacificatorilor ruși, iar aceasta va anula totalmente orice efort depus în ultimii ani în vederea schimbării statutului acestei misiuni și înlocuirii ei cu una sub mandat internațional. Comportamentul responsabililor de la Chișinău în dosarul transnistrean nu a fost întotdeauna la înălțime. De aceea, sper că măcar acum, cei care-și puneau mari speranțe în Șevciuk și echipa lui, în disponibilitatea Moscovei de a soluționa acest conflict într-o manieră corectă, să înțeleagă ce se întâmplă în realitate și să acționeze în așa fel, încât evoluția lucrurilor să devină favorabilă pentru Republica Moldova.
Timpul, 12 iulie 2013
