Cât va mai răbda președintele Timofti?
Faptul că președintele Nicolae Timofti este dependent de actuala coaliție de guvernare e atât de evident, încât nimeni nici nu-l mai pune la îndoială. E o dependență deloc onorabilă pentru persoana care, potrivit Constituției Republicii Moldova, „reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, oricare ar fi fost raționamentul alegerii în funcția respectivă a domnului Timofti. Încercând parcă să se scuze pentru contribuția mai mult decât modestă la actul de gestionare a treburilor statului, Nicolae Timofti a declarat, acum câteva luni, că atribuțiile președintelui Republicii Moldova ar trebui limitate. Nu cunoaștem dacă a făcut această declarație în disperare de cauză, însă președintele țării ar accepta să renunțe la unele prerogative, pe care de fapt nu le mai are de ceva timp sau de care nu a făcut uz nici o dată și care i-au fost luate fără a i se cere consimțământul ori părerea.
Lucrurile sunt mult mai grave decât ar părea la prima vedere iar șeful statului a nimerit într-o situație penibilă – el a fost dat într-o parte de la toate procesele importante din această țară, inclusiv nu i se permite să-și exercite atribuțiile constituționale. Începând de la înlăturarea președintelui de la parafarea Acordului de Asociere cu UE și terminând cu vizitele înalților oficiali străini, care vin periodic în țara noastră, șeful statului a fost îndepărtat de la aceste procese, iar atunci când este admis și el la un colț de masă, participarea lui e mai mult simbolică. Și asta în condițiile în care Constituția prevede clar atribuțiile pe care președintele Republicii Moldova le are în domeniul politicii externe.
În acest context, pentru o mare parte a societății noastre este extrem de actuală întrebarea: cine va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe data de 27 iunie? Știind cât de hapsâni sunt liberal-democrații atunci când e vorba de privatizarea procesului de integrare europeană și ținând cont de faptul că suntem într-un an electoral, la sigur că Iurie Leancă va încerca să fie el acel ce va semna Acordul de Asociere, procedând exact la fel ca și în cazul parafării acestui document în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna anului trecut. Și aceasta cred că se va întâmpla din nou cu sfidarea prevederilor constituționale în vigoare.
Deoarece tema integrării europene este considerată ca fiind una aducătoare de voturi, e de presupus că anume pe această filieră se va da o luptă acerbă între componentele coaliției de guvernare. E firesc ca o formațiune politică să vrea să obțină cât mai multe dividende de pe urma activității sale, dar această tendință nu trebuie să vină în detrimentul unor norme morale și legislative. Atunci când legea este nesocotită cu aroganță și cinism, nu mai putem vorbi despre o luptă politică civilizată și corectă. Totodată, așa cum s-a întâmplat și anterior, o concurență care nu depășește interesul îngust de partid duce inevitabil la scăderea dramatică a eficienței actului guvernării, iar cetățenilor nu le va rămâne decât să taxeze un asemenea comportament egoist și iresponsabil. De altfel, sarcina Guvernului pe dimensiunea internă este una esențială, numai că marile realizări ale actualului Cabinet de miniștri aproape că nu există, iar așa-zisele succese ale guvernanților la capitolul îmbunătățirea calității vieții sunt atât de neînsemnate, încât e mai bine să nu pomenești despre ele. E de la sine înțeles că, în lipsa unor reușite vizibile în politica internă a țării, componentele actualei guvernări vor juca până la capăt cartea integrării europene. Iar jocul nu va fi întotdeauna fairplay. Și iată aici implicarea președintelui țării pe post de arbitru și de garant al respectării legislației este una vitală.
Pentru a nu fi acuzat însă că interpretez Constituția după bunul meu plac sau pornind de la nu știu ce interese, voi reproduce mai jos câteva articole din Constituția Republicii Moldova, care se referă direct la atribuțiile președintelui în domeniul politicii externe, la rolul Guvernului și competențele primului ministru.
Articolul 86
Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului.
Articolul 96
Rolul
(1) Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de programul său de activitate, acceptat de Parlament.
Articolul 101
Prim-ministrul
(1) Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin.
[Alin.1 art.101 modificat prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000]
Din articolele invocate mai sus este foarte clar cine și cu ce trebuie să se ocupe și cine ar urma să semneze Acordul de Asociere RM-UE. Din păcate, și asta nu e de azi, și nu e de ieri, în Republica Moldova Constituția nu se prea respectă, dar noi știm cu toții că președintele țării este autoritatea care ar trebui să vegheze la respectarea acestei Constituții. Cu sau fără atribuții limitate, împrumutate ori cedate de bună voie. De aceea, întrebarea rămâne deschisă: se va lăsa oare președintele Nicolae Timofti și de această dată călcat în picioare sau va da în sfârșit dovadă de demnitate și verticalitate?
Timpul, 6 iunie 2014
www.timpul.md
