O tăcere stranie
Deşi suntem în plină campanie electorală, perioadă care presupune un efort sporit de la politicieni, totuşi, în aceste zile am urmărit cu mare atenţie evenimentele din ţara vecină. Şi aici am în vedere nu doar alegerile parlamentare anticipate, contând pentru Rada Supremă, cât şi aşa-zisele alegeri din autoproclamatele republici Doneţk şi Luhansk.
Aceste alegeri, chiar dacă au fost o farsă, au provocat reacţii în lanţ la nivelul comunităţii mondiale. Astfel, UE, SUA şi Kievul au declarat că refuză să recunoască alegerile din republicile populare Doneţk şi Luhansk şi au afirmat că ele contravin acordurilor de la Minsk și constituie „un nou obstacol în calea instaurării păcii în Ucraina”.
Au fost şi alte reacţii care au demonstrat solidaritatea lumii democratice civilizate cu oficialii de la Kiev. Însă, a tăcut Republica Moldova, mai bine zis structurile oficiale ale statului, care pur şi simplu erau obligate să se solidarizeze cu Kievul. Mai precis, Moldova a tăcut până la așa-zisele alegeri, a tăcut și aproape două zile după acestea, iar în final Externele au lansat cu mare întârziere un text chinuit, care semăna mai degrabă a gest impus, decât a sprijin pentru autoritățile de la Kiev. Şi această poziţie este cu atât mai stranie cu cât anterior guvernanţii noştri declarau deschis că mizează pe Ucraina în soluţionarea problemei transnistrene, dar şi în parcursul nostru european comun. S-a schimbat oare ceva în politica externă a Republicii Moldova şi nouă ne-a scăpat acest lucru?
