Controlul parlamentar asupra domeniului securității

Acum câteva zile, am participat la un seminar pe dimensiunea Adunării Parlamentare a NATO, în cadrul căruia am venit cu un raport la tema extinderii controlului parlamentar asupra domeniului securității și apărării. 

În acest material, am decis să scot în evidență unele aspecte ce țin de controlul parlamentar asupra securității, dat fiind faptul că subiectul în cauză este unul extrem de sensibil, atunci când vorbim de necesitatea apărării intereselor statului și a respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Este cunoscut faptul că serviciile secrete sunt „arme cu doua tăişuri”, pe cât de folositoare, pe atât de primejdioase. Utilitatea lor, în orice societate, este indiscutabilă, însă există mereu riscul „derapajelor”. Serviciile secrete pot preveni dezastre, pot zădarnici conspiraţii criminale, pot apăra interesele naţionale. Dar pot să se transforme și în instrumente de represiune, aducătoare de teroare și dezinformare.

Unul din factorii ce caracterizează și stabilește eficienţa activităţii autorităţilor din sectorul de securitate este determinat de un control parlamentar bine pus la punct, flexibil şi pro-activ asupra autorităţilor din acest sector. De fapt, lipsa unui control parlamentar în sectorul de securitate se consideră un indiciu al unei democraţii incomplete.

Într-o societate democratică se poate ajunge la o relativă stare de tensiune, atunci când acţiunile sistemului de securitate conduc la situaţii în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt încălcate, sub pretextul prezervării securităţii naţionale. Există pericolul, ca ideea de securitate naţională să substituie voinţa populară, exprimată prin vot, cu voinţa unei „elite” din cadrul sistemului de securitate. În aceste condiţii, democraţia ar putea fi înlocuită de oligarhie, în toate formele de manifestare a acesteia.

Într-o societate democratică niciun subiect al sectorului de securitate nu este deasupra legii. Nu există democraţie dacă nu există măsuri de impunere a legii. Activităţile şi funcţiile autorităţilor sectorului de securitate nu pot fi extinse dincolo de prevederile legale necesare pentru protejarea ordinii democratice constituţionale, ce includ drepturile şi libertăţile civile şi dreptul la viaţa privată.

Un instrument important pentru asigurarea protecţiei drepturilor civile în relaţia cu autorităţile din sectorul de securitate îl reprezintă operaţionalizarea reală a unei instituţii, care să gestioneze aspectele legate de ceea ce se numeşte „moralul şi legalul” în activitatea sectorului de securitate.

Evident, legea trebuie să reglementeze şi aspectele morale care pot afecta activitatea ce ține de culegerea de informaţii, în raport cu drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti. Personalul din cadrul sectorului de securitate are nevoie să i se confere protecţia şi confortul moral, deoarece activitatea ofiţerului de informaţii serveşte binele public. Într-o societate democratică, rolul şi misiunile sectorului de securitate se încadrează în aceeaşi dinamică a dezvoltării ca şi cea a societăţii în ansamblu.

Un prim pas spre eficientizarea sectorului de securitate este optimizarea pârghiilor de control parlamentar, iar un control riguros care să prevină eventuale încălcări ale drepturilor cetăţenilor şi eventualele derapaje antidemocratice trebuie să înceapă din interiorul sistemului şi nu din afara lui.
Eficienţa cu care s-a realizat la diferite etape procesul de control parlamentar al sectorului de apărare şi securitate în mare parte a fost determinată de voința și abilitățile personale de care au dat dovadă membrii forului legiuitor, dar și de evoluţia societății în Republica Moldova.

În condițiile actuale ale Republicii Moldova, aplicarea consecventă a controlului parlamentar a devenit o misiune vitală. În lipsa unui control parlamentar eficient asupra sectorului de securitate, există un risc real ca autorităţile din acest sector să admită abateri de la atribuțiile de bază, abateri ce ar putea destabiliza situaţia internă şi externă a ţării.

În practică, Guvernul este acel organ care elaborează şi prezintă Parlamentului proiectele de legi pe probleme de securitate. Cu toate acestea, membrii Parlamentului Republicii Moldova, în particular membrii Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică au un rol decisiv în promovarea sau îmbunătățirea proiectelor respective. Ei pot să înainteze amendamente, astfel încât să se asigure că propunerile legislative reflectă pe deplin noile obiective din domeniul securităţii.

Importanţa controlului parlamentar al sectorului de securitate este condiţionată şi de faptul că membrii Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică dispun de pârghiile de a controla executivul în ceea ce priveşte dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea politicii de securitate şi apărare.
De asemenea, importanţa controlului parlamentar este dictată de faptul că Parlamentul are un rol de autorizare şi control asupra cheltuielilor de apărare şi securitate, de a declara şi anula starea de urgenţă sau starea de război.

Unul din motivele care impune aplicarea controlului sectorului de securitate este prevenirea lipsei de transparență a sectorului de securitate. În contextul funcțiilor statutare atribuite autorităţilor din sectorul de securitate, activitățile acestora sunt mai puțin transparente decât cele ale altor autorități publice. În plus, riscul unui abuz de această putere într-un mod care ar pune în pericol drepturile şi libertăţile persoanelor este perceput ca fiind deosebit de mare, din cauza naturii activității acestor autorităţi.

În statul de drept, serviciile de securitate, pe lângă cerinţa generală de eficienţă, trebuie să fie neutre politic, să acţioneze în conformitate cu normele constituţionale şi legale, cu practicile democratice ale statului. De altfel, serviciile de securitate sunt îndreptate să acţioneze prin mijloace şi procedee specifice tocmai pentru apărarea atributelor şi valorilor esenţiale ale statului de drept şi ale democraţiei constituţionale.

Reieşind din practica actuală şi din cadrul legal existent al Republicii Moldova, pentru a exercita un control parlamentar eficient şi cu bune rezultate asupra sectorului de securitate, Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică va folosi toate mecanismele şi instrumentele aflate la dispoziţia ei: prin intermediul audierilor parlamentare, a întrebărilor şi interpelărilor, fiind aplicate moţiunile, anchetele parlamentare, examinarea petiţiilor, fiind efectuate vizite la autorităţile din sectorul de securitate.

În consecință, aș vrea să menționez că un rol important în cadrul efectuării controlului parlamentar asupra serviciilor de securitate îi revine Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, pe care, în actuala legislatură, am onoarea să o conduc. Misiunea primordială a Comisiei constă în a găsi modalitatea prin care să permită serviciilor de securitate să-şi îndeplinească atribuţiile, fără a afecta drepturile fundamentale ale omului.

Eu și colegii mei înțelegem perfect sarcina ce ne revine și vom depune și în continuare toate eforturile pentru a realiza un control parlamentar eficient asupra domeniului de securitate națională și apărare, așa cum o cer interesele statului Republica Moldova și ale cetățenilor.

www.timpul.md

2 Comments

  1. Anica /

    ALERTĂ MAXIMĂ-
    ANUL 2015- TEROAREA ROȘIE MAFIOTĂ
    ANTI-ROMÂNEASCĂ ȘI ANTI-UNIONISTĂ CONTINUĂ !
    –––––––––––––––––––––––––——————————–
    – 11 nov.2015 – atac cibernetic terorist
    timoftist filatelist plahotist bălănist SIS-tematic KGB
    contra – www moldemi com-
    un site pro-românesc și unionist
    al activistului Gheorghe Codreanu/s.Recea/Strășeni,
    N.B.
    – În 2013 un alt site unionist,
    – http cerualbastru com-
    al jurnalistei V-na Gălușcă /s. Zubrești/
    a fost lichidat de terorismul SIS-tematic KGB din Chișinău
    ———————————————————–––––––––————-

  2. Super articol. Bravo autorului!

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast