LECȚIILE UNUI ATAC DE TIP RAIDER
Recentele atacuri de tip raider asupra acționarilor a patru bănci comerciale din Republica Moldova au scos la iveală fragilitatea mai multor sisteme din țara noastră: financiar-bancar, judiciar, regulatoriu, al procuraturii etc. Dar cea mai importantă concluzie ce trebuie făcută ca urmare a acestei situații este că Republica Moldova e un stat slab, cu instituții vulnerabile și chiar nefuncționale, iar acest lucru acționează ca un magnet asupra profitorilor.
Îndelungata criză politică, lupta aprigă desfășurată deja de doi ani de partidele din R. Moldova pe toate fronturile, împărțirea sferelor de influență în organele administrației publice centrale, ”clanificarea” proceselor, politizarea sau, mai bine zis, „partinizarea” excesivă a instituțiilor de stat, concurența nesănătoasă care domină absolut toate domeniile de activitate din Republica Moldova, constituie ingredientele ce atrag diferiți raideri și aventurieri dornici de a obține profit rapid și în proporții cât mai mari.
Astăzi, când episodul aproape că s-a consumat, unii lideri politici s-au întrecut în a demonstra cine a scăpat țara de raideri, cine a luat măsurile cuvenite pentru a ține situația sub control. Probabil, ei așteaptă laude, aprecieri și cuvinte de mulțumire. Şi nu se prea admite ideea că liderii politici respectivi au partea lor de vină pentru cele întâmplate. Or, bazele acestui atac de rider au fost puse cu mult înainte.
În primul rând, nu s-a făcut mai nimic în privinţa reformării justiției. Aceasta a ajuns să fie stat în stat, nu se supune nimănui, iar pe interior s-a cimentat un sistem de autoprotecție și autoconservare, care a dat naștere sentimentului de atotpermisivitate. Cum altfel se explică faptul că un judecător în Căușeni ia decizii care vizează peste o pătrime din acțiunile celei mai mari bănci din R. Moldova? Și cum se întâmplă că un alt judecător poate anula decizii ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare, dacă legea spune clar că astfel de decizii nu pot fi anulate de instanțele de judecată?
În al doilea rând, e vorba de organele administrației publice centrale, multe dintre care au devenit filiale de partid. Sub protecția algoritmului, unii conducători de instituții publice își permit să facă orice, inclusiv ilegalități, deoarece știu că, atât timp cât plac liderului de partid, nu vor fi destituiți. Avem cel puţin trei organe ale administrației publice centrale care s-au comportat ineficient în această situaţie, ca să nu spunem mai mult.
În al treilea rând, contează și modul în care puterea tratează mediul de afaceri. Se știe că fiecare agent economic cu pondere este orientat spre un anume lider politic, ceea ce îi dă și o anumită culoare. Evident că aceste lucruri nu se afișează în public, dar despre ele se vorbește neoficial cu diferite ocazii. Drept urmare, conducătorul unei instituției publice niciodată nu va ”rupe cămașa” pentru agentul economic X, care a preferat să aibă o relație de prietenie cu un alt politician decât cu patronul său. Iar dacă o altă instituție de stat se va implica şi va da dovadă de imparţialitate în evaluarea lucrurilor, atunci conducătorul despre care am vorbit mai sus, va încerca prin toate pârghiile ce i le oferă funcţia, să zădărnicească tentativa de a repara un abuz sau o greşeală, fiind convins că prin aceasta nu face decât să apere interesul patronului său.
Anume pe un asemenea scenariu au mers lucrurile după aceste încălcări şi furturi de proporţii. Competiția nesănătoasă între lideri politici și instituțiile publice, convingerea absolut nefondată că ceea ce vine de la exponentul unei formațiuni, în mod obligatoriu este dăunător pentru exponenții altei formațiuni, au împiedicat guvernarea în general să reacționeze rapid și eficient, să demonstreze că Republica Moldova este un stat pentru care interesele cetățenilor, ale agenților săi economici sunt mai presus decât ambiţiile personale, jocurile de culise şi interesele de partid.
Desigur, trebuie identificați și taxați cei care au stat în spatele fiecărui caz aparte, precum şi cei care au pus la cale aceste scheme de raider. Dacă nu e vorba de o nouă reîmpărţire a sferelor de influenţă. Desigur, trebuie sancționați acei conducători de instituții publice care nu au făcut față situației. Dacă nu se va trage de timp pentru a şterge urmele şi nimeni nu va fi pedepsit pentru aceste atacuri de raider. Desigur, trebuie modificată legislația, astfel încât posibilitățile atacurilor de raider în viitor să fie reduse la minimum.
Pentru clasa politică însă, concluzia este următoarea: liderii politici trebuie să înțeleagă că interesele lor sunt importante, dar și mai importante sunt interesele țării. De asemenea, ei trebuie să înțeleagă că responsabilitatea ce le revine pentru destinul cetățenilor este enormă. Oamenii au nevoie de siguranță, stabilitate, garanții, protecție, pe care le poate oferi doar un stat puternic, o clasă politică matură și responsabilă. Dacă acest lucru nu va fi înţeles, raiderii, dar și alți aventurieri, vor continua să-şi facă jocul în detrimentul nostru, în detrimentul ţării. Urmează aşadar să înlăturăm premisele care favorizează atacurile de acest gen. Şi aici fără voinţă politică nu vom izbuti. Adică, să nu mai căutăm să scoatem dividende politice, acolo unde pur şi simplu ar trebui să-şi facă datoria organele abilitate.
Să ne gândim la interesul R. Moldova, care ar fi putut obţine, în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic din 29-30 septembrie, de la Varşovia, o perspectivă clară de integrare europeană şi că aceste ilegalităţi, ce au vizat investitori străini, vor afecta într-o oarecare măsură imaginea ţării pe exterior. Partenerii noştri occidentali ar putea să-şi schimbe părerea despre capacitatea actualei guvernări de a implementa reforme europene şi democratice, iar acest prejudiciu de imagine nu va pica deloc bine pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Timpul, 9 septembrie 2011
