O DECIZIE CARE COMPLICĂ LUCRURILE
Contrar aşteptărilor, decizia Curţii Constituţionale în problema procedurii de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, nu numai că nu a adus claritate, ci a complicat şi mai mult situaţia. Să fie clar – nu comentez decizia Curţii, care este una definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi, prin urmare, trebuie executată. Fără a acuza pe nimeni, aş veni totuşi cu unele constatări şi precizări.
Pe marginea subiectului în cauză s-au făcut declaraţii incendiare atât din partea celor care au susţinut sesizarea la CC, cât şi din partea adversarilor respectivei sesizări. S-a vorbit în acest răstimp despre principii morale, despre păstrarea şi salvarea Alianţei, despre respectarea angajamentelor, dar şi despre violarea Legii Supreme, despre o alianţă de interese, despre o tentativă de uzurpare a puterii în stat. Fiecare partid avea planul său de depăşire a crizei şi toţi într-un glas afirmau că nu-şi doresc alegeri anticipate, şi că există încă multe soluţii pentru alegerea preşedintelui ţării. Era firesc să înceapă un dialog pentru a găsi soluţia potrivită, însă partidele au preferat să se învinuiască reciproc de toate relele şi să aştepte decizia Curţii Constituţionale. Acum, după pronunţarea deciziei, spiritele ar putea să răbufnească şi va ieşi la iveală faptul, că partidele, aşa cum se prezintă ele la momentul actual, nu sunt în stare să accepte soluţii de compromis.
Spuneam că lucrurile s-au complicat, deoarece reacţiile celor implicaţi în actul politic sunt la fel de dure şi acide, iar perspectiva revenirii la normalitate pare să se îndepărteze de ţara noastră. Nu trebuie să ne facem iluzii şi să credem în variante care ar întruni consensul larg al tuturor partidelor parlamentare, după cum s-au grăbit să anunţe unii (destul de optimişti) după pronunţarea deciziei CC. Doi ani comuniştii au refuzat să contribuie la alegerea preşedintelui şi să conlucreze cu guvernarea democrată. Ce i-ar determina acum să-şi revadă poziţia? Mai ales că Vladimir Voronin a şi anunţat că pentru PCRM există numai două opţiuni: Grecianâi – preşedinte sau alegeri parlamentare anticipate. În acelaşi timp, în opinia unor lideri ai Alianţei, susţinerea oricărui alt candidat la funcţia de preşedinte al ţării decât cel prevăzut în Acordul de constituire al AIE-2 ar însemna revizuirea acestui Acord şi, inevitabil, destrămarea Alianţei.
Nu pot să trec cu vederea nici iniţiativa despre care se crede că ar putea conduce la depăşirea crizei politice – o nouă Constituţie. Pentru mine această idee, chiar dacă este una bună, e iluzorie, căci a fost lansată mai mult de dragul de a lansa o iniţiativă, fără a evalua cât o să dureze elaborarea şi implementarea ei. Şi când fac o asemenea afirmaţie, ţin cont de comportamentul uneia dintre componentele AIE – PLDM. Această formaţiune a dovedit că-şi poate schimba din mers atitudinea şi opţiunile, deviind de la înţelegerile anterioare. Aşa a fost şi în cazul interpretării art. 78 din Constituţie, sesizarea la Curte fiind semnată inclusiv şi de un reprezentant al formaţiunii. Ce s-a întâmplat ulterior, ştim cu toţii. Nimeni nu garantează că ideea noii Constituţii nu va fi abandonată undeva la jumătate de drum, pornindu-se de la interesele concrete ce vor exista la acel moment. Cu atât mai mult, că liberal-democraţii au făcut deja precizările de rigoare şi anume că-şi doresc elaborarea unui nou proiect de Constituţie, dar nu promovarea celui elaborat la iniţiativa liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, când era preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al ţării. Or, aceasta ar însemna că din nou se alege o cale foarte lungă, ceea ce ar adânci şi mai mult criza ce domină Republica Moldova de mai bine de doi ani.
Nu ştiu cum altora, dar mie mi se creează impresia că cineva intenţionat nu doreşte depăşirea crizei politice şi face tot posibilul pentru menţinerea ei pe o perioadă cât mai îndelungată. În această situaţie, nu pot să nu fiu de acord cu Mihai Ghimpu, care a recunoscut în public, că la constituirea AIE-2 s-a comis o greşeală şi că, întâi ar fi trebuit să fie ales preşedintele ţării şi abia mai apoi prim-ministrul. Poate că în aceste condiţii unele componente ale AIE ar fi fost mai motivate să lupte pentru identificarea unei soluţii de depăşire a crizei politice.
Dar să revenim la decizia Curţii Constituţionale. După pronunţarea ei, se impune o discuţie temeinică în cadrul AIE. Această discuţie nu mai poate fi tergiversată, ea este vitală pentru viitorul Alianţei şi trebuie să vizeze în primul rând aspectele politice, şi nu doar aspecte tehnice şi juridice. Ferma mea convingere este că de la politic urmează să pornească liderii AIE, să dea cărţile pe faţă şi, în cadrul unei discuţii sincere, să stabilească cine şi ce interese urmăreşte în realitate. Fără această discuţie, fără a clarifica lucrurile în plan politic, nu are sens să se discute despre soluţii juridice şi tehnice. Este vorba despre funcţionalitatea AIE, care lasă mult de dorit. Este vorba despre capacitatea de regenerare a AIE, care pare mai mult moartă decât vie. Este vorba despre recuperarea capitalului politic al AIE, care a fost irosit în mod iresponsabil. Iar dacă discuţiile politice vor da un rezultat favorabil păstrării în continuare a Alianţei pentru Integrare Europeană, atunci soluţiile juridice şi tehnice trebuie neapărat consfinţite printr-un document separat. Documentul va prevedea acţiuni concrete pe care şi le vor asuma fiecare formaţiune, va fi semnat în public de liderii celor trei partide şi nu va mai putea fi încălcat sub niciun pretext sau în funcţie de interesele de moment ale actorilor politici. Numai în acest caz va apărea din nou certitudinea că Alianţa este în stare să depăşească criza politică şi să asigure ţării un viitor democratic.
Timpul, 23 septembrie 2011
