O Declarație de încurajare
În încercarea de a identifica o soluție pentru criza guvernamentală cu care se confruntă Republica Moldova, clasa politică, dar și cetățenii au trecut cu vederea un eveniment important – Consiliul Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care s-a desfășurat la Belgrad și care a adoptat o Declarație cu privire la negocierile vizând procesul de reglementare transnistreană în formatul „5+2”.
Înainte de a face o scurtă trecere în revistă a prevederilor de bază ale acestei Declarații, aș vrea să menționez că textul adoptat de țările membre a fost pregătit de către reprezentanții președinției în exercițiu a OSCE, dar și ai Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene și Republicii Moldova. Adică, se poate de spus că documentul reprezintă o variantă de larg consens între principalii actori implicați în procesul respectiv.
Dacă e să ne referim la prevederile concrete ale acestei Declarații, reținem că reglementarea transnistreană rămâne o prioritate pe agenda OSCE, iar țările membre reiterează necesitatea de a obține o soluționare cuprinzătoare și pașnică a conflictului, având la bază suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și un statut special pentru Transnistria, care va garanta pe deplin drepturile politice, economice și sociale ale populației. În Declarație se subliniază necesitatea de a avansa în cadrul formatului „5+2”, iar părților li se solicită o angajare activă în procesul de reglementare. În același timp, părțile implicate în procesul de negocieri sunt îndemnate să-și intensifice eforturile pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii și securității, iar mediatorii și observatorii sunt chemați să-și dubleze eforturile pentru a obține un progres în identificarea unei soluții plenare în conflictul transnistrean. Tot în această ordine de idei, în cadrul reuniunii ministeriale de la Belgrad, șefa diplomației europene, Federica Mogherini a menționat faptul că Uniunea Europeană își asumă obligația de a participa activ la procesul de reglementare a conflictelor înghețate, inclusiv, a conflictului transnistrean.
La prima vedere, această Declarație ar trebui să ne bucure, deoarece documentul în cauză stabilește că problema transnistreană rămâne o prioritare a OSCE, mediatorii și observatorii văd soluția doar cu respectarea suveranității și integrității Republicii Moldova, iar toți cei implicați în procesul de reglementare, într-un fel, se angajează să depună și în continuare eforturi pentru a avansa în vederea soluționării problemei. Cu atât mai mult că, pe site-ul Biroului de Reintegrare găsim și o apreciere dată Declarației de oficialii moldoveni, care au reprezentat țara noastră la această reuniune, din care rezultă că ei au salutat poziția consolidată a membrilor OSCE, ca fiind „absolut necesară şi deosebit de importantă pentru impulsionarea negocierilor pe direcția tuturor celor „trei coșuri” tematice, dar mai cu seamă, pentru abordarea sarcinii de bază – identificarea unei soluții politice finale a conflictului transnistrean”.
În realitate, însă, avem tot temeiul să credem că lucrurile nici pe departe nu stau atât de bine pentru Republica Moldova, așa cum încearcă să ne convingă unii. Dacă vă mai amintiți, anterior au mai fost adoptate de către Consiliul Ministerial al OSCE declarații similare, care veneau să confirme sprijinul ce ni se acordă, numai că, din păcate, carul nu s-a mișcat prea mult din loc și nu ne putem lăuda că am înregistrat succese considerabile pe dimensiunea transnistreană.
Acum, haideți să vedem ce înseamnă de fapt această Declarație? Nimic altceva decât „înghețarea” unei stări de lucruri, a unor mecanisme, care și-au dovedit ineficiența în timp. Dacă doriți, putem spune că este mai degrabă o victorie a Rusiei și a Tiraspolului, care s-au asigurat astfel că Chișinăul nu-și va modifica tactica vizavi de problema transnistreană, că nu va face unele schimbări de natură să influențeze însăși esența procesului de reglementare a diferendului transnistrean. Or, se știe deja că Rusia e gata să pună în aplicare toate pârghiile pe care le are la dispoziție, ca nu cumva Chișinăul să ceară recunoașterea ei ca parte în conflict, așa cum reiese din decizia CEDO în cazul Ilașcu și alții contra Moldovei. De asemenea, Rusia nu și-ar dori ca Republica Moldova să revină la demersul său privind retragerea trupelor și armamentului rusesc din stânga Nistrului, ca o primă condiție pentru reglementarea problemei transnistrene. Rusia vrea să anihileze un eventual demers al Chișinăului privind necesitatea schimbării formatului de negocieri, prin acordarea statutului de mediatori și garanți cu drepturi depline SUA și UE, și prin eventuala atragere în proces a României. Există o mulțime de alte lucruri pe care nu le acceptă Rusia, dar fără de care nu e posibilă rezolvarea problemei transnistrene. Chișinăul însă evită să-și schimbe tactica, iar asta leagă de mâini și de picioare pe toți ceilalți participanți la procesul de negocieri, inclusiv OSCE-ul. În asemenea condiții, nici nu ne putem supăra pe președinția în exercițiu a acestei organizații sau pe alți participanți la proces bine intenționați. Atâta timp cât Chișinăul are o atitudine pasivă, ei nu pot decât să-și reitereze dezideratul privind reglementarea pașnică a conflictului în limitele suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și să încurajeze continuarea negocierilor.
De aceea, eu rămân la ideea că, deși declarația adoptată la Belgrad este una importantă, la modul practic ea nu poate să schimbe deloc situația legată de procesul de negocieri privind conflictul transnistrean. Și situația va rămânea neschimbată, atâta timp cât Chișinăul nu-și va revedea poziția și nu va promova o nouă abordare a problemei, care ne-ar ajuta să demarăm în sfârșit un adevărat proces de reglementare a diferendului transnistrean.
