Proiectele sociale şi târgul politic
Criza politică îndelungată, aşa cum era de aşteptat, a generat costuri sociale pentru cetăţenii Republicii Moldova. Şi aici în primul rând este vina politicienilor, a întregii clase politice. În precedenta legislatură am venit cu mai multe iniţiative de ordin social, care au vizat tarifele la gaze, crearea locurilor de muncă la sate, majorarea pensiilor şi salariilor, însă aceste iniţiative nu au fost susţinute şi nu au ajuns să aibă o finalitate. Dezbaterile la tema tarifelor la gazele naturale, care s-au desfăşurat în Parlament şi nu numai, nu au avut o continuitate logică, situaţia rămânând neschimbată. Strategia care prevedea relansarea industriei prelucrătoare la sate şi crearea locurilor de muncă în localităţile rurale a fost depusă la Guvern şi, probabil, se prăfuieşte pe undeva pe rafturi. Proiectul de lege privind aducerea pensiei şi salariului minim la nivelul minimului de existenţă a fost susţinut de peste 200 mii de cetăţeni, devenind o iniţiativă populară. Proiectul pornea de la o problemă reală, la care a fost identificată o soluţie reală, dar nu a fost implementat, deoarece nu a existat şi voinţa politică necesară a majorităţii parlamentarilor.
Speram că partenerii din AIE vor înţelege şi vor aprecia justeţea acestui demers şi că vom găsi împreună căile pentru ca el să poată fi promovat. La momentul prezentării proiectului, conform datelor oficiale, circa 350 mii de persoane aveau venituri sub cele ale pragului de trai minimal. Nu cred că între timp numărul acestei categorii de oameni s-a redus. Pentru aceşti oameni, contează mai puţin cine se află la guvernare sau ce partid are dreptate. Pentru aceşti oameni contează doar cum să supravieţuiască. Iar pentru asta e nevoie de soluţii clare şi acţiuni rapide, nu de certuri şi reglări de conturi. Este o realitate extrem de dureroasă pentru prea mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Şi lucrurile nu par să se îmbunătăţească. Dimpotrivă. Dacă pe vremea guvernării comuniste depuneam un proiect de lege şi comuniştii îl considerau bun, ei preluau ideea şi o expuneau deja într-un proiect semnat de dânşii, dar ea ajungea să fie implementată. Chiar dacă se recurgea la un evident furt intelectual, până la urmă oamenii aveau totuşi de câştigat. Nu este poate cel mai bun exemplu, dar actuala guvernare nici măcar atâta nu vrea să facă: e ca o doctorie care nu te lasă să mori, dar nici de boală nu te scapă.
Altfel, cum se explică faptul că procesul de adoptare a deciziilor a ajuns să fie unul atât de anevoios. Deseori deputaţii şi membrii Guvernului se pomenesc în situaţii de blocaj la examinarea unor chestiuni simple, cum ar fi modificările ce vizează eficientizarea activităţii puterii locale sau chiar astfel de chestiuni tehnice cum ar fi numirea viceminiştrilor şi ambasadorilor.
Vă daţi seama care ar fi în acest caz soarta unor proiecte care prevăd majorarea pensiilor şi salariilor sau crearea locurilor de muncă la sate! Şi este vorba de unele obiective şi angajamente pe care şi le-a asumat întreaga Alianţă. Cu atât mai mult că nu se pune problema de a da cuiva beneficii în plus, ci de a asigura un minim necesar de existenţă. Dar când pe agenda Alianţei apar proiecte importante din punct de vedere social, începe o competiţie acerbă, că nu mai înţelegi cine şi pentru ce luptă, cine şi ce interese urmăreşte. Voi aminti în context de compensaţiile pentru perioada rece a anului, acordate reprezentanţilor păturilor social-vulnerabile. Sau, despre modul în care a fost adoptată Legea bugetului de stat pentru anul curent, în special discuţiile ce au vizat direcţionarea investiţiilor capitale de stat.
Şirul exemplelor ar putea fi continuat, dar aceasta nu este o politică a normalităţii. Eu am propus proiectele respective având sincera dorinţă de a contribui la soluţionarea gravelor probleme sociale cu care se confruntă ţara noastră şi nu mi-ar conveni ca ele să ajungă subiecte de show în Parlament sau în Guvern. Totodată, realizarea şi implementarea unui asemenea proiect ar fi dus cu siguranţă la creşterea unităţii şi coeziunii AIE, dacă numitorul comun care îi leagă pe toţi politicienii noştri este binele cetăţenilor ţării.
Prin urmare, nu ştiu dacă are sens să fie susţinute unele iniţiative legislative pur politice, de vreme ce interesul şi problemele oamenilor sunt puse în plan secund.
Dintr-o parte se creează impresia că între componentele Alianţei are loc nu o competiţie politică, ci un fel de târg – tu votezi legea care-mi trebuie mie, eu susţin proiectul de care tu ai nevoie, iar priorităţile legislative nu întotdeauna corespund cu priorităţile reale ale societăţii. Numai că, nici eu, nici colegii mei din Partidul Liberal, nu vom accepta niciodată ca legile care vizează bunăstarea cetăţenilor să fie obiectul unor târguri politice. Dacă nu se doreşte să se dea curs acestor iniţiative, numai din motiv că ele au fost propuse de mine, voi aştepta timpuri mai bune. Eu rămân ataşat şi devotat intereselor cetăţenilor, indiferent de faptul că sunt în Parlament sau în afara lui, şi voi continua să vin cu idei, propuneri şi proiecte concrete, pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor, folosind toate pârghiile pe care le am la dispoziţie.
Timpul, 12 august 2011
