Unirea – o chestiune de suflet

Postat în Atitudini, Important | 7 comentarii

În ultimele zile, am urmărit cu mare atenţie tot ceea ce s-a declarat, s-a scris în presă ori s-a spus la radio şi televiziune despre unirea Republicii Moldova cu România şi, cum nu am putut rămâne indiferent, am considerat necesar să-mi spun și eu punctul de vedere.

În primul rând, am rămas surprins să aud din gura unui oficial de prim-rang de la Chişinău că unirea ar fi o iluzie, iar cei care o promovează – idealişti, dar şi mai mult m-a mirat „grija” pe care omul de stat a manifestat-o faţă de cheltuielile ce ar trebui să le suporte contribuabilii de pe celălalt mal al Prutului, dacă s-ar înfăptui unirea. Această deplasare de accente mi s-a părut cel puţin iresponsabilă, dacă e să nu spun mai mult, pentru că s-a văzut cu ochiul liber un pronunțat element de manipulare, dar şi o încercare stângace de a se debarasa de un mesaj public, probabil incomod pentru respectivul oficial.

În al doilea rând, am rămas plăcut surprins de reacţiile politice venite de la ex-preşedintele Traian Băsescu, de la unii deputaţi şi senatori români, dar şi de la alţi formatori de opinie, care s-au grăbit să contrazică mesajul oficialului moldovean şi să dea asigurări că unirea nu e doar posibilă, ci şi necesară.

Distanţându-ne de aceste mesaje, declaraţii şi opinii, cred că se cere o analiză la rece a ceea ce ar însemna acum unirea pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Anume asta voi încerca să fac în rândurile de mai jos şi voi începe cu principalul – unirea ar însemna, mai întâi de toate, înlăturarea unei mari nedreptăţi istorice care s-a făcut în raport cu românii de pe ambele maluri ale Prutului, care au fost separaţi prin forţă şi ţinuţi departe unul de altul, după garduri de sârmă ghimpată. Republica Moldova şi România trebuie să se reunească aşa cum s-au reunit cele două Germanii, care, de asemenea, au fost separate la un moment dat cu forţa, prin ziduri clădite şi păzite de soldaţi sovietici cu baionete şi de cei care i-au slujit, trădându-şi propriul popor. Germania de Vest a înţeles că sângele apă nu se face şi că, atunci când e vorba de reîntregirea ţării, de stabilirea adevărului istoric, banii mai puţin contează. De aia, cei din Germania de Vest şi-au asumat benevol costurile reîntregirii şi nu au pus în discuţie acest aspect sensibil. De aia, nici noi, cei de pe ambele maluri ale Prutului, nu avem dreptul să ne gândim numai la bani când e vorba despre unire, chiar dacă această temă e dureroasă pentru unii.

Dincolo de latura istorică şi sentimentală, mai există şi alte aspecte importante care vorbesc în favoarea unirii şi acestea nu sunt observate doar de acei ce nu-şi doresc lucrul respectiv.

Primul: Republica Moldova este sugrumată de corupţie, este un stat capturat, cu o democraţie nefuncţională, cu instituţii slab dezvoltate, care şi-a compromis şansele de a ajunge un stat cu adevărat modern, european, prosper. Toate aceste probleme nu pot fi soluţionate decât prin unire. Iar cum se luptă împotriva corupţiei în România nu este un secret pentru cineva. Ce nivel de democraţie e în România și cum funcţionează instituţiile statului peste Prut, iarăşi, nu cred că nu se vede de la Chişinău.

Doi: Republica Moldova este restanţieră la capitolul potenţial economic şi dezvoltare a economiei. Puţinele resurse pe care le are Republica Moldova sunt în mâinile unui grup îngust de persoane şi ele vor putea fi scoase de sub controlul lor şi puse în slujba intereselor cetăţenilor numai în condiţiile unui stat puternic, cum este România, în care instituţiile îşi fac datoria aşa cum e firesc să fie într-o democraţie autentică, dar nu acţionează la comandă.
Trei: Sistemul de protecţie socială este nu doar unul ineficient, dar şi falimentar. Astăzi, din cauza economiei tenebre, a birocraţiei, protecţionismului, corupţiei, acesta nu poate asigura un nivel de protecţie adecvat cetăţenilor, iar despre incapacitatea statului de a avea grijă de propriii cetăţeni se vorbeşte deja deschis. E de presupus că în câţiva ani Moldova nu va fi în stare să aibă grijă nici măcar de pensionari, nemaivorbind de alte categorii vulnerabile din punct de vedere social. Acest sistem va putea fi reabilitat şi eficientizat numai în componenţa unui stat dezvoltat cum este România.

Patru: Sistemul politic moldovenesc în mare parte este putred. De fapt, în Republica Moldova nici nu există un sistem politic, ci doar unele partide care încearcă să activeze în baza standardelor acceptate la nivel internaţional. În rest, avem grupuri de interese, care se acoperă cu firme politice urmărind scopurile lor. Pe de altă parte, la mică distanţă de noi, peste Prut, funcţionează un sistem politic modern, un sistem politic veritabil, un sistem politic axat pe interesul cetăţenilor.

Cinci: Republica Moldova nu are astăzi un sistem de securitate naţională în stare să răspundă tuturor provocărilor timpului. Nu avem securitate alimentară, nu avem securitate economică, nu avem securitate energetică, nu avem securitate informaţională etc. Astăzi, Republica Moldova e totalmente la cheremul forţelor din exterior, dependenţa de care este una excesivă. Unirea cu România ar însemna nu doar soluţionarea problemelor menţionate mai sus, ci şi intrarea Republicii Moldova într-un spaţiu de securitate comun, cum e cel oferit de UE şi NATO.

În favoarea unirii vorbesc şi multe alte aspecte, dar cred că şi cele invocate mai sus sunt suficiente. Ceea ce vreau eu este ca fiecare dintre noi să înţeleagă că unirea cu România nu e doar o chestiune de suflet, o modalitate de restabilire a adevărului istoric, ci şi o şansă de dezvoltare normală pentru spaţiul numit Republica Moldova. De aceea, s-ar cuveni ca factorii de decizie de la Chişinău să se gândească bine înainte de a afirma că unirea este o iluzie, iar promotorii ei sunt niște idealişti.

www.timpul.md