…şi riscul de a spune lucrurilor pe nume

Postat în Flash-politic | 0 comentarii

Veaceslav Untilă, implicat în politică de mai mulţi ani, fost parlamentar, a lansat o nouă carte – Politică pentru Mol­dova. Titlul e pe înţelesul tuturor, dar şi adecvat, iar conţinutul se constituie din articole de atitudine şi analiză, precum şi din interviuri publicate de la 2006 încoace. Prin fiecare pagină autorul ne convinge că vede Basarabia de as­tăzi, dar nu o îndepărtează pentru nicio clipă de trecutul ei. Nu se are în vedere doar trecutul imediat – să zicem declararea independenţei, suveranităţii, ori guvernarea comunistă care a ţinut opt ani. Sau cealaltă guvernare comunistă, din pe­rioada sovietică.

În legătură cu cealaltă guvernare, Veaceslav Untilă se pronunţă destul de convingător în artico­lul Condamnarea regimului comunist. Citez: „Mai devreme sau mai târziu, noi ar fi trebuit să răspun­dem la întrebarea: Ce a însemnat regimul comunist sovietic pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru?” Şi mai departe: „Nu sunt de acord cu acei care con­sideră că o eventuală condamnare a comunismului ar avantaja fosta guvernare, prin victimizarea ei, şi că ar dezbina societatea noastră în două tabere. Nu cred că există în societatea noastră măcar un om sănătos, care să subscrie acele crime şi atroci­tăţi comise de regimul totalitar comunist”. Iar mai aproape de final: „De mai bine de un an de zile, Republica Moldova se află într-o perioadă de tran­ziţie, de pe urma căreia societatea dă semne de în­doială: vedem neîncrederea în clasa politică, în justiţie, în instituţiile statului, în libertatea de exprimare. În acest context, condamnarea publică a regimului comunist poate avea, pe termen mediu şi lung, un puternic efect de reconciliere naţională”.

Într-adevăr, timpul zboară şi curând va fi un sfert de secol de la declararea independenţei şi suveranităţii. În structurile de vârf – Preşedinţie, Parlament, Guvern – au fost oameni cred că din toate taberele. Şi de toate orientările economice, sociale şi politice. Dar nu s-a pronunţat, oficial, nimeni despre crimele regimului totalitar. Tă­cere şi de la 2009 încoace, din luna de când s-a constituit AIE-1. Şi Veaceslav Untilă spune răspicat: nu sunt de acord cu acei care consideră că o eventuală condamna­re… ar dezbina societatea noastră în două tabere.

Oamenii de pe scena politică poartă şi anumite res­ponsabilităţi de stat, în anumite zile, dar în fiecare zi, pe lângă altele, mai poartă frica şi nu pot scăpa de ea. Le este teamă, şi se vede. Să pună degetul pe rana deschisă a Basarabiei de cam două sute de ani. În această carte, Veaceslav Untilă şi-a asumat îndrăzneala de a pune de­getul pe rană. Prin asta se impune în mod deosebit. Ne convinge că s-a ridicat la înălţimea politicianului ma­tur. Care s-a pătruns, în mod firesc, graţie competenţei şi unei experienţe, de priorităţile primordiale. Articolul Politică pentru Moldova, care dă şi titlul cărţii, este pes­te doar sugestiv în această privinţă. Aici autorul punctea­ză: „Alegerile parlamentare din 2009… au transmis un semnal politic important: cetăţenii Moldovei doresc un alt tip de politică decât cel din ultimii ani…”. „De la acel moment s-a scurs aproape un an. Un an în care s-au făcut schimbări şi nu trebuie să negăm asta. Un an în care s-au făcut totuşi prea puţine schimbări, şi nici acest lucru nu poate fi trecut cu vederea”. Iar în subcapitolul Evoluţii pe scena politică, inserat în articolul vizat, Veaceslav Untilă formulează: „AIE trebuie să fie unit în jurul unui proiect naţional, legat de relansarea economiei şi creşterea nivelului de trai al popu­laţiei. Acţiunea politică trebuie demarată astăzi, nu mâine”. Şi mai jos: „Chiar dacă în AIE regăsim atât formaţiuni de centru-dreapta, cât şi de centru-stânga, ceea ce trebuie să ne unească este obiectivul atingerii interesului naţional”.

De-ar fi doar atât, o singură formulare a sintagmei interesul na­ţional, şi tot e oarecum surprinzător când vine de la un politician. Persoanele din fruntea instituţiilor de stat de primă mărime au uitat sau evită să rostească aceste două cuvinte – interesul naţional. Vea­ceslav Untilă pare a fi o excepţie – dă dovadă şi de curaj, şi de risc. Curaj, pentru că vrea să fie auzit, inclusiv de către colegii antrenaţi în politică, şi riscul de a se uita, câte unii, cu ochii pe dos la el. Au­torul însă, şi prin alte afirmaţii, confirmă că este partizanul curajului şi riscului. Întru a ilustra, întorc paginile până la articolul Unitatea noastră ca neam.

Din primul alineat, se pun accentele pe „i”. Citez: „La 27 martie 1918, parlamentul democrat al Basarabiei, denumit în mod fericit Sfatul Ţării, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România, reconfir­mând astfel dorinţa poporului român de a trăi într-un singur stat. Ac­tul Unirii, susţinut de 86 de deputaţi din cei 135, a demonstrat nu doar responsabilitatea şi curajul membrilor Sfatului Ţării, ci şi baza solidă a românităţii basarabenilor.

Tot aici sunt trecute şi toate avantajele evenimentului de neuitat: dreptul tuturor cetăţenilor la votul liber, secret şi universal; dreptul la opinie şi educaţie; dreptul la proprietatea privată; drepturi ale mino­rităţilor egale cu cele ale etniei majoritare; circulaţia liberă a ideilor şi fluxurilor financiare; reforma agrară; învăţământul obligatoriu al tuturor cetăţenilor, mai întâi până la patru clase, apoi şi până la şapte clase; instituirea unor licee şi facultăţi necesare pentru cadrul spiritual şi economic al Basarabiei; deschiderea Teatrului Naţional, a Muzeului Naţional, a numeroase reviste ştiinţifice, religioase şi culturale, inclu­siv în limbile minorităţilor etnice.

Obiective caracteristice şi azi pentru cele mai evoluate ţări din Uniunea Europeană. Şi asta se întâmpla în Basarabia între 1918- 1940.

Iată deci că dăm şi de un om al nostru pe scena politică – Vea­ceslav Untilă. Care pare să poarte cu sine evenimentul din 27 martie 1918. Te bucuri că-l cunoaşte şi îl abordează ca pe o scară pe care s-a înălţat Basarabia. Prin personalităţile de pe vremuri.

Apoi, şi o remarcă ce se referă la prezent: „Din păcate, cei care au participat la evenimentele de până şi după anul ’91 nu au fost capabili să repete fapta înaintaşilor noştri. Ceva a lipsit. Poate voinţa politică, poate încrederea în propriile forţe sau poate nu am ştiut să luptăm pentru idealurile noastre”. Din păcate, acolo, sus, s-a aflat şi se află întotdeauna altcineva, care se dau cunoscători de orice, dar nu zăbovesc măcar la distanţe mari la Actul Unirii.

Da, din păcate.

Şi, în final, o notă mai încurajatoare – din fericire, am avut, avem şi încă vom mai avea personalităţi îndrăzneţe. Care riscă. Spun lucru­rilor pe nume. Spre confirmare, e şi cartea Politică pentru Moldova. Autor – Veaceslav Untilă. O recomand tuturor basarabenilor.

 Haralambie MORARU

Literatura şi Arta, 7 iulie 2011