Am fi putut marca Ziua Gloriei Eroilor
Mâine se împlinesc 22 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, în timpul căruia şi-au pierdut viaţa ori sănătatea oameni destoinici și curajoși, care s-au ridicat în apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. Fapta lor va rămâne veşnic vie în memoria noastră, dar şi a generaţiilor viitoare, fiind un exemplu de patriotism şi de jertfire în numele ţării.
Cunosc nu din auzite despre acest conflict, de aceea pentru mine, ca și pentru majoritatea combatanților, el rămâne o rană deschisă chiar şi după două decenii și ceva. Cu gândul la camarazii de arme, la acei adevăraţi eroi care şi-au dat viaţa pentru Patrie, am propus, în anul 2007, când eram deputat în Parlament, un proiect de hotărâre prin care ziua de 2 martie urma să fie declarată Ziua Gloriei Eroilor. Astfel, am fi onorat memoria celor care s-au dovedit a fi adevăraţi eroi ai zilelor noastre. Desigur, această zi trebuia să implice şi o componentă puternică de comemorare, dar, în primul rând, ar fi scos în evidenţă eroismul fiilor acestui pământ. Nu în zădar am insistat atunci anume pe respectiva denumire, căci ea ne-ar fi permis să ne debarasăm o dată pentru totdeauna de falsa sărbătoare – 23 februarie. În această zi a fost creată armata roșie, o armată care ulterior ne-a ocupat ţara şi ne-a dus compatrioţii pe toate câmpurile de luptă, acolo unde forţele imperiale au avut interes. O bună parte dintre concetățenii noștri continuă să sărbătorească din inerție pe data de 23 februarie, deoarece nu au propria sărbătoare a eroilor şi aceasta ar fi putut deveni 2 martie. Din păcate, intenției mele s-a opus iniţial guvernarea comunistă, iar cei care i-au înlocuit la guvernare (mai bine zis, o componentă a noii guvernări), au trunchiat ideea, ca în final să ajungem la o simplă zi de comemorare. Nu zic, şi dimensiunea de comemorare e importantă, dar ea se conţinea în iniţiativa mea. În schimb, a rămas total neacoperită latura ce prevedea glorificarea faptelor de vitejie a acelor eroi care şi-au sacrificat viaţa, dar şi a eroilor care trăiesc printre noi. Este o scăpare, pe care, sunt convins, mai devreme sau mai târziu, va trebui să o recuperăm.
În această zi îndurerată, transmit sentimentele mele de compasiune tuturor celor care şi-au pierdut apropiaţii în timpul sângerosului conflict de pe Nistru.
Veşnică memorie celor căzuţi!
Veşnică slavă eroilor!
Cu profund respect,
Veaceslav Untilă