DEMOCRAŢIE PRIN RAŢIUNE

Rezultatele alegerilor din 19 iunie au demonstrat încă o dată că, deşi avem o societate polarizată şi divizată în două tabere majore, opţiunea democratică prevalează asupra opţiunii comuniste, cea din urmă fiind în cădere liberă.

Partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană au obţinut (în turul doi) un număr de mandate de primari net superior celui obţinut de comunişti – 386, pe când comuniştii doar 86. Iar dacă luăm în calcul şi numărul de mandate de primari obţinute de partidele Alianţei în primul tur de scrutin – 232, comuniştii totalizând 115 mandate, vedem că victoria democraţiei asupra comunismului a fost una zdrobitoare. Este adevărat că PRCM a reuşit să câştige funcţiile de primar în câteva oraşe, dar victoria lui Dorin Chirtoacă în municipiul Chişinău reduce considerabil din importanţa acestor reuşite.

Partidele AIE au obţinut un scor bun şi la capitolul „vot politic”, adică voturile acordate pentru consilierii raionali şi municipali. Cu excepţia a patru raioane şi a municipiului Bălţi (în cazul Chişinăului, încă nu se ştie care va fi tabloul după renumărarea voturilor pentru Consiliul municipal), exponenţii partidelor democratice au întrunit majoritatea şi pot forma coaliţii de guvernare la nivel local.

Dincolo de rezultatele îmbucurătoare menţionate, mai există un aspect important – se pare că partidele de orientare democratică au înţeles că, numai împreună pot învinge şi, atât timp cât sunt uniţi, comuniştii sunt sortiţi eşecului. Astfel, a fost trecut cu succes un test de maturitate politică, creându-se un precedent pozitiv pentru următoarele campanii electorale.

Victoria lui Dorin Chirtoacă în capitală, dar şi rezultatul bun al AIE pe ţară, reabilitează imaginea democraţiei şi ne oferă o nouă şansă pentru viitor. Important este să avem capacitatea de a o valorifica. Alegătorii au ştiut să se unească şi să voteze masiv pentru idealurile democratice, de aceea, politicienii democraţi au datoria să demonstreze prin fapte concrete că sunt capabili să realizeze aceste idealuri pentru binele cetăţenilor, pentru prosperarea ţării. Cu alte cuvinte, cetăţenii aşteaptă de la politicienii şi de la partidele pentru care şi-au dat votul, o guvernare eficientă atât la nivel central, cât şi la nivel local. Ei aşteaptă reforme şi soluţii, şi aceste soluţii nu au cum să nu vină.

În ultima perioadă în Republica Moldova tot mai des este folosită expresia „democraţie prin participare”. Este o expresie fundamentală pentru o dezvoltare normală a unei ţări. Dar, se pare că noi am reuşit în acest scrutin performanţa de a completa noţiunea, dându-i o nouă redacţie şi un nou sens. Participarea a venit dintr-un calcul raţional, care, chiar dacă a avut la bază un pronunţat caracter pragmatic, a generat eficienţă. Prin urmare, putem concluziona că exerciţiul democratic la care am participat în acest an, poate fi lesne definit drept „democraţie prin raţiune”. A învins raţiunea, a învins şi democraţia!

Vă felicit pe toţi cu această victorie a democraţiei, victorie pentru care a meritat să luptăm, victorie pe care am meritat-o din plin!

Timpul, 23 iunie 2011

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast