Înlăturarea liberalilor de la guvernare

Acum mai bine de o săptămână, a fost finisat un proces pregătit cu multă migală și de mult timp de oponenții liberalilor – înlăturarea Partidul Liberal de la guvernare. Astfel, acei cărora liberalii le stăteau ca un os în gât, au scăpat să mai fie monitorizați din interiorul guvernării. În situația creată, cred că e cazul să revenim la evenimentele din ultima perioadă și să punem unele accente necesare.

Astăzi, putem spune cu certitudine că cei care au urmărit scopul înlăturării PL de la guvernare și-au dorit, în primul rând, preluarea controlului unor sfere de influență. Aici se încadrează și domeniul transporturilor și infrastructurii drumurilor, și protecția mediului ambiant, și sistemul de apărare națională, și tineretul și sportul, și gestionarea fâșiilor forestiere, și turismul, și situația din domeniul social etc. Dar pofta vine mâncând și arhitecții noii coaliții de guvernare s-au gândit că ar fi mai simplu să organizeze o sciziune în rândurile PL și, folosind un grup de transfugi în scopuri mai puţin onorabile, să pună mâna pe domeniile respective. În ultimii ani mulți au privit lacom la sectoarele administrate de liberali, înțelegând că schemele ilicite de îmbogățire nu au nici o șansă să fie implementate aici. Ei bine, acești profitori și-au văzut în sfârșit visul împlinit: liberalii au fost înlăturați din funcții, iar ei au primit undă liberă să-și facă mendrele.

În al doilea rând, prezența liberalilor la guvernare era incomodă unora, deoarece PL nu a tolerat niciodată abuzurile, traficul de influență, corupția şi alte metehne ale guvernării. Reprezentanții PL au abordat de fiecare dată aceste subiecte în public, chiar dacă acei cărora nu le era convenabil ca adevărul să iasă la suprafață apelau la diferite trucuri ieftine pentru a-i constrânge pe liberali să tacă. Voi invoca doar câteva exemple: liberalii, în special liderul PL, Mihai Ghimpu, au fost unicii reprezentanți ai guvernării care au vorbit deschis despre neregulile de la Banca de Economii; liberalii au fost unicii care, fiind la guvernare, au condamnat cazurile de trafic de influență cu implicarea inclusiv a fostului conducător al Guvernului; liberali au fost acei care au cerut sancționarea ministrului Sănătății pentru ordinele sale ilegale, care lăsau sute de medici pe drumuri și zeci de mii de oameni practic fără acces la servicii de sănătate; liberalii au fost acei care au dezaprobat modul eronat de implementare a reformelor în educație și de terorizare psihologică a copiilor prin introducerea unor reguli aberante de susținere a examenelor de bacalaureat; liberalii au informat imediat societatea despre situația gravă de la Vamă și de la Fisc etc. Evident, aceste lucruri nu puteau să placă celor care și-au închipuit că statul există doar pentru satisfacerea poftelor lor. De aceea s-a pus la cale îndepărtarea liberalilor de la guvernare, în speranța că acum PL nu va mai avea acces la informații din prima sursă despre ilegalităţile ce persistă în actul guvernamental.

În al treilea rând, există și latura politică a problemei. Prezența liberalilor la guvernare a fost tot timpul tratată cu îngrijorare de către Moscova. Acțiunile lui Mihai Ghimpu în perioada când exercita funcția de Președinte interimar al țării și care ținteau restabilirea adevărului istoric, dar și acțiunile din perioada de mai încoace au determinat Moscova să facă tot posibilul pentru a-și asigura o guvernare docilă la Chișinău. Avem toate motivele să presupunem că PL a fost înlăturat de la guvernare anume la comanda Moscovei.

În context aș vrea să mă refer și la aspectul geopolitic al chestiunii în cauză. Anul curent este unul extrem de important pentru perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. În cadrul Summit-ului de la Vilnius urmează să fie parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care presupune inclusiv și crearea unei zone de comerț liber cu UE. Sigur, Moscova va încerca să zădărnicească procesul și va folosi în acest scop toți vasalii pe care-i are în rândurile guvernării de la Chișinău. Aflarea liberalilor la guvernare ar fi împiedicat Kremlinul să-și atingă ţelul propus și strategii de la Moscova au recurs inclusiv la mecanisme ce au dus la declanșarea crizei politice cu care ne-am confruntat în ultimele luni. Voi aminti că anume liberalii au fost acei care, folosind surse de informare nemijlocit din cadrul Uniunii Europene, au spus constant oamenilor adevărul despre procesul și perspectivele de integrare europeană a țării noastre, iar pentru a scoate la apă curată o conspirație întreagă, ei au recunoscut deschis că acei care ne promit semnarea Acordului de Asociere în toamna acestui an, mint cu nerușinare. Cred că și din acest punct de vedere prezența liberalilor la guvernare i-a deranjat pe mulți.

Nu în ultimul rând ţin să menționez că liberalii au fost înlăturați de la guvernare şi pentru că s-au opus rămânerii în funcție a unui Prim-ministru, care a condus un Guvern suspectat și demis pentru acte de corupție. Dacă doriți, aceasta a fost și o răzbunare directă pentru faptul că liberalii nu s-au temut să spună niște adevăruri dureroase.

Concluzia care se impune este că Partidul Liberal, conducându-se de principii și valori clare, era un partener de guvernare incomod pentru acei care percep instituțiile statului doar ca pe un mijloc de promovare şi de îmbogățire personală.

Timpul, 14 iunie 2013

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast