O mare nedreptate a fost reparată
Decizia Curţii Constituţionale de acum o săptămână, care a stabilit că limba de stat în Republica Moldova se numeşte exact aşa cum e scris în Declaraţia de Independenţă (limba română) şi în nici un caz cum e scris în Constituţie (limba moldovenească), a stârnit o adevărată furtună în societate. În timp ce adepţii adevărului au salutat această decizie, pentru că într-adevăr s-a făcut dreptate după aproape două decenii de umilinţă, manipulare şi dezinformare, moldoveniştii şi proruşii au declanşat o isterie dușmănoasă. Dar, dincolo de emoţii, există câteva considerente care nicidecum nu pot fi neglijate.
Este știut că termenul de limbă moldovenească a fost introdus forţat de exponenţii intereselor Rusiei în Republica Moldova, pentru a încerca să promoveze ideea că limba vorbită pe ambele maluri ale Prutului este diferită. Agrarienii şi socialiştii, care au votat Constituţia în 1994, au făcut totalmente abstracţie de Declaraţia de Independenţă, unde este scris negru pe alb că limba de stat este româna. Astfel, s-a neglijat voinţa sutelor de mii de oameni care au ieşit în stradă în timpul acţiunilor desfășurate în cadrul mişcării de eliberare naţională şi care au cerut alfabet latin şi limbă română. S-a neglijat voinţa milioanelor de cetăţeni care i-au învestit cu încrederea lor pe deputaţii primului Parlament democratic al Republicii Moldova, care a şi votat Declaraţia de Independenţă. S-a neglijat adevărul istoric şi lingvistic şi s-a mers pe cea mai primitivă variantă posibilă – acţionarea în interesul geopolitic al unei alte ţări.
De-a lungul anilor, în Parlamentul Republicii Moldova nu a existat nicio majoritate favorabilă reparării acestei greșeli de proporţii (ea nu există nici în prezent), dar nici voinţă politică pentru a schimba situaţia. Mai mult ca atât, forţele ostile adevărului istoric, au controlat în totalitate activitatea principalelor instituţii ale ţării, făcând astfel lipsit de sens orice demers, orice acţiune care ar fi vizat revenirea la normalitate. Curtea Constituţională nu a fost o excepţie, această importantă instituţie a statului fiind sub un control politic strict până nu demult. Abia în ultima perioadă au apărut premise reale pentru restabilirea adevărului şi este îmbucurător faptul că această şansă istorică ce ne-a fost oferită nu a fost irosită.
Mulţi încearcă acum să schimbe accentele şi să promoveze falsa idee că decizia Curţii Constituţionale nu poate avea niciun fel de urmări şi că, chipurile, ea trebuie catalogată doar drept o opinie fără efecte juridice. Dar aceasta este o nouă încercare de a induce în eroare opinia publică, de a stopa un proces firesc care a luat un start reuşit. Oricine ştie că deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive, irevocabile şi obligatorii pentru executare. Iar asta înseamnă că acum Parlamentul trebuie să demareze procedura de revizuire a articolului 13 din Constituţie. Şi nu au deloc dreptate acei care spun că nu are rost de întreprins nici o acţiune, căci nu ar exista o majoritate confortabilă pentru modificarea Constituţiei. Or, în acest caz, nu mai este vorba de opinia unei sau altei formaţiuni politice, de viziunile sale sau de dorinţa de a vota sau nu – exerciţiul pe care trebuie să-l facă Parlamentul trebuie să pornească de la o realitate concretă, deoarece Curtea Constituţională a luat o decizie, iar deputaţii trebuie să o implementeze. Dacă însă acest lucru nu se va întâmpla, vom constata că există toate motivele pentru a pune problema dizolvării Parlamentului, care va oferi o dovadă clară de sfidare a legislaţiei în vigoare, a deciziilor Curţii Constituţionale.
Nu pot trece cu vederea nici tentativele unora de a plasa problema în altă dimensiune şi aici am în vedere declaraţiile privind necesitatea organizării unui referendum în acest sens. Desigur, nimeni nu neagă faptul că referendumul este una dintre cele mai democratice forme de exprimare a voinţei cetăţenilor şi poate fi organizat în probleme de maximă importanţă, dar întrebarea mea este: de ce până acum nimeni nu a propus un referendum în problema denumirii limbii? Or, este clar că acum acei care vin cu astfel de iniţiative îşi doresc un singur lucru – să tergiverseze implementarea hotărârii Curţii Constituţionale, să încerce să pună la îndoială veridicitatea şi justeţea ei, să împartă societatea în două tabere şi să demareze o amplă campanie de dezinformare şi manipulare.
În situaţia creată, ferma mea convingere este că decizia Curţii Constituţionale reprezintă o victorie incontestabilă a adevărului istoric, dar această victorie este încă una fragilă şi trebuie consolidată. Curtea Constituțională şi-a făcut treaba, iar acum e rândul nostru să apărăm adevărul istoric, să insistăm pe faptul ca această decizie să aibă o continuitate juridică, să contracarăm toate acţiunile de sabotare a respectivei decizii şi să nu permitem forţelor pro-Moscova să ne tragă din nou înapoi, aşa cum au făcut-o de nenumărate ori, inclusiv în 1994, când a fost adoptată o variantă a Constituţiei care contravenea Declaraţiei de Independenţă. Deci, să fim uniţi, să fim puternici și să ne apărăm cauza dreaptă!
Timpul, 13 decembrie 2013
