O perspectivă reală
Datele problemei în dosarul transnistrean s-au schimbat radical în ultimele săptămâni şi acest lucru nu-l vede doar cel ce nu doreşte să-l vadă. Iar atunci când vorbesc de schimbări, am în vedere, în primul rând, poziţia Moscovei şi a Tiraspolului. Astfel, atât reprezentanţii regimului de la Tiraspol, cât şi cei ai Moscovei, se întrec în ultima perioadă în declaraţii şi acţiuni care mai de care mai provocatoare. Voi invoca numai câteva exemple: Tiraspolul îşi elaborează propria „concepţie a politicii externe” în care insistă să se regăsească rezultatele aşa-zisului referendum din stânga Nistrului din 2006(despre recunoaşterea independenţei Transnistriei); Tiraspolul introduce taxe pentru mărfurile moldoveneşti; Tiraspolul cere Rusiei menţinerea soldaţilor ruşi în stânga Nistrului; Tiraspolul anunţă că-şi alege drept cale de viitor integrarea în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan; Rusia declară că acceptă Transnistria în respectiva Uniune; Rusia afirmă că, în anumite condiţii, este gata să recunoască independenţa Transnistriei; Rusia ia neautorizat echipamente militare din depozitele de la Colbasna şi le introduce în dotarea soldaţilor săi din Transnistria; Rusia aduce, fără a pune la curent Chişinăul, automobile pentru militarii săi din stânga Nistrului etc. Aceste exemple arată că ceva s-a schimbat în „sectorul de est” şi această schimbare nu este în favoarea Republicii Moldova.
În una din expunerile mele publice anterioare, menţionam că atitudinea Rusiei faţă de Moldova s-a schimbat odată cu apariţia unei perspective europene clare pentru ţara noastră. A fost suficient ca Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso să declare că Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor finaliza negocierile pe marginea Acordului de Asociere în 2013, că imediat în Republica Moldova s-au înviorat forţele pro-est şi au declanşat o campanie masivă în favoarea Uniunii Vamale şi a Comunităţii Euro-asiatice. A fost suficient ca Bruxelles-ul să ne dea de înţeles că din 2014 vom circula fără vize în Europa, iar agenţii economici vor beneficia de un Acord de comerţ liber, că imediat au demarat întregi campanii media despre beneficiile pe care le vor găsi agenţii economici în zona de est şi în cea asiatică, dar şi despre salariile „enorme” pe care le vor primi cetăţenii noştri. A fost suficient ca UE să stabilească o modalitate sigură de interconectare a Moldovei la reţelele energetice europene, că imediat a început o presiune fără precedent asupra Moldovei din partea concernului rus „Gazprom”. A fost suficient ca Uniunea Europeană, în special Germania, să se manifeste pe filiera transnistreană, că imediat a apărut situaţia pe care am descris-o mai sus. Iar verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului în dosarul şcolilor cu predare în limba română din Transnistria a isterizat şi mai mult Tiraspolul şi Moscova.
Situaţia creată ne duce la gândul că Republica Moldova, având aliaţi atât de puternici ca UE, CE, OSCE şi SUA, trebuie să mişte tare „pe segmentul transnistrean”. Acum, noi suntem într-o situaţie comparabilă, în linii mari, cu cea din 2003, când CEDO s-a pronunţat în dosarul grupului Ilaşcu. Atunci, Rusia a fost recunoscută deschis ca ţară care a stat la originile conflictului transnistrean şi care a susţinut apariţia şi consolidarea regimului separatist din stânga Nistrului. Fiind condusă la acea etapă de comunişti, Republica Moldova a ratat şansa istorică pe care i-a oferit-o Europa şi anume de a cere să se pună corect accentele în dosarul transnistrean. Adică, Rusia urmează să fie recunoscută parte în conflict, iar toate negocierile să fie purtate cu Moscova, nu cu Tiraspolul, care nu este subiect al dreptului internaţional şi nu-şi poate asuma nicio responsabilitate pentru nerespectarea înţelegerilor la care se ajunge. La o distanţă de nouă ani, CEDO ne-a oferit din nou această şansă, iar Moscova şi Tiraspolul, prin comportamentul lor sfidător, dau un motiv în plus Chişinăului să pună problema mai hotărât şi mai direct.
E de remarcat că responsabilii de la Guvern au avut până acum un comportament destul de prudent şi, într-un fel, această prudenţă poate fi înţeleasă. Probabil, nu s-a dorit să fie distrus acel fragil echilibru care s-a creat în ultimul an, odată cu reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2. S-a mizat pe aşa-numita politică a paşilor mici, care a dat unele rezultate. Însă, în condiţiile în care bunul mers al procesului de negocieri este perturbat de acţiuni unilaterale, de declaraţii hazardate şi de afişarea unei poziţii vădit ostile faţă de identificarea unor soluţii pentru diferendul transnistrean în parametrii existenţi, e cazul ca şi Chişinăul să radicalizeze mesajul său. Fără îndoială, o atitudine tranşantă din partea autorităţilor moldoveneşti ar fi în măsură să tempereze pornirile celor de la Tiraspol şi Moscova. Mai mult decât atât, aceasta s-ar putea dovedi prima piatră pusă la temelia unei noi abordări a subiectului transnistrean. Şi nu trebuie să ne sperie faptul că schimbarea de macaz ar conduce la modificarea formatului de negocieri. Sunt sigur că Ucraina şi partenerii noştri occidentali vor aprecia la justa valoare perspectiva ce se va deschide când datele problemei în dosarul transnistrean vor fi altele. O asemenea perspectivă este reală, dacă ţinem cont de schimbările ce s-au produs recent în regiunea transnistreană.
Timpul, 2 noiembrie 2012
