Un mandat în serviciul poporului

Campania electorală parlamentară este în plină desfăşurare. Politicienii iarăşi şi-au prezentat oferta, în încercarea de a obţine voturile alegătorilor. Promisiunile sunt diferite, unele – mai cu bun-simţ, altele – populiste de-a binelea. Pentru a diminua într-un fel acest val de speculaţii electorale, cred că ar fi corect, ca deputaţii din Parlamentul anterior, care au decis să se implice în scrutinul parlamentar anticipat, să vină neîntârziat  cu o dare de seamă, pe marginea activităţii lor în legislativ, în faţa celor care i-au învestit cu un mandat de ales al poporului.

În anul 2009, Republica Moldova a devenit un poligon unde s-au dat şi încă se mai dau interminabile lupte politice.  Apelurile noastre la calm, conştiinţă civică, maturitate politică nu au fost auzite. Din păcate, au existat forţe care nu au dorit să plaseze jocurile şi interesele politice pe un plan secund, şi Republica Moldova a intrat într-o nouă fază a crizei politice.

„Voturile de aur”
 
În ultimul an, Mişcarea „Acţiunea Europeană” a demonstrat prin acţiuni concrete că toate politicile sale sunt ghidate strict de interesul poporului. MAE nu a acceptat târguri şi înţelegeri care nu s-ar fi încadrat în agenda cetăţeanului simplu.
Deputaţii MAE au susţinut necondiţionat activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană şi a Guvernului instalat de aceasta, fără a pretinde la funcţii sau alte beneficii.   
Toate proiectele de legi votate de deputaţii MAE au avut drept scop depăşirea recesiunii, relansarea economică a ţării, restabilirea bunei funcţionări a instituţiilor democratice, accelerarea cursului de integrare europeană. Astfel, am pus bazele renaşterii Republicii Moldova ca stat democratic şi de drept. Noi am folosit „voturile de aur” pentru a oferi ţării o şansă de dezvoltare normală în viitor.   

Cultură şi tradiţii politice

În toată această perioadă, am încercat să promovez calitatea în politică, cultura şi tradiţiile politice.
După aproape un deceniu de dominaţie a unui partid de factură totalitară, dezvoltarea democratică a ţării noastre căpătase un nou imbold. Noile realităţi impuneau noi abordări şi o nouă calitate a proiectelor politice. Timpurile când scopul major era mobilizarea tuturor forţelor, unirea cantitativă în faţa adversarului comun trecuseră. Venise timpul ca politica cantităţii să fie înlocuită de politica calităţii. Venise timpul, când în prim-plan urmau să fie scoase principiile politice, dar nu interesele de scurtă durată.
Noi toţi ne dorim să trăim într-un stat democratic, în care ar guverna legea, un stat cu presă liberă, justiţie independentă, economie prosperă. Noi toţi ne dorim să trăim într-un stat integru, în care cetăţenii şi-ar găsi rostul la ei acasă, dar nu ar fi nevoiţi să ia calea pribegiei. Noi toţi ne dorim să trăim într-un stat cu un sistem social şi educaţional performant, în care astfel de fenomene negative cum sunt corupţia şi protecţionismul nu şi-ar găsi locul. Toate aceste obiective urmează a fi realizate pe parcurs, culminând cu atingerea scopului major – integrarea în Uniunea Europeană.
Am pledat constant pentru consolidarea segmentului politic ocupat de forţele democratice, fiind conştient că acesta este un imperativ al timpului.

„Moldova trebuie să-şi cinstească eroii”

În acest an, am obţinut modificarea Hotărârii Parlamentului nr.433-XII din 26 decembrie 1990 cu privire la zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, astfel încât eroii războiului de pe Nistru să aibă o zi de comemorare – 2 martie.
Scopul acestei iniţiative legislative a fost să aducă omagiul şi recunoştinţa apărătorilor Patriei, celor care s-au ridicat să-şi apere ţara, atunci când era pusă în pericol însăşi existenţa Republicii Moldova ca stat suveran şi independent. Este vorba de cei care, riscându-şi propria viaţă, au luptat pentru menţinerea şi consolidarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Ar fi fost o nedreptate să dăm uitării sacrificiul participanţilor la conflictul armat de pe Nistru. 
Cu regret, partidele pretins democratice au perceput problema combatanţilor exclusiv prin prisma intereselor lor politice de moment.
În luna februarie curent, Guvernul a neglijat faptul că eu înaintasem acum trei ani o iniţiativă legislativă privind declararea zilei de 2 martie drept zi de comemorare, venind cu propriul proiect de hotărâre. Astfel, Guvernul şi-a însuşit o idee, o iniţiativă, care nu-i aparţinea.  Promovând un proiect de alternativă, formaţiunile parlamentare au demonstrat  că nu se deosebesc prin nimic de guvernarea comunistă, care a aplicat pe larg plagiatul legislativ. Doar prin eforturi considerabile, în Parlament s-a reuşit restabilirea parţială a echităţii, ambele iniţiative fiind examinate în pachet. Instituirea acestei zile comemorative este un gest de reabilitare morală a celor care şi-au dat viaţa pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova.

Actul justiţiei şi jocurile politice

În ultimii ani, Republica Moldova a ajuns campion la CEDO după numărul de condamnări pe cap de locuitor. Pentru a schimba situaţia, am propus o iniţiativă legislativă, privind modificarea Legii nr.544-XIII din 20.07.1995, iniţiativă ce ar fi dus la sporirea eficienţei actului de justiţie şi respectiv la reducerea cazurilor de condamnare a R. Moldova de către Curtea Europeană. Proiectul de lege prevedea explicit sancţiuni pentru judecătorii care acţionează cu rea voinţă sau comit abuzuri. Eram convins că numai prin sancţionarea judecătorilor care au  prejudiciat imaginea justiţiei naţionale va fi posibilă reabilitarea autorităţii puterii judecătoreşti.
Din păcate, Guvernul din nou a dat dovadă de slăbiciune şi a avizat negativ respectiva iniţiativă legislativă. Făcând abstracţie de gravitatea problemei, Cabinetul de miniştri a invocat motive formale pentru a respinge această iniţiativă. Însă pe 18 iunie, Guvernul a venit în Parlament cu o iniţiativă similară, care a şi fost votată de deputaţi. Astfel, s-a recurs a doua oară în doar câteva luni la un furt intelectual de proporţii.

Lupta împotriva corupţiei

În ultimul an, am continuat eforturile în vederea mobilizării resurselor existente pentru prevenirea şi combaterea corupţiei. De la tribuna Parlamentului, am atenţionat asupra caracterului „cosmetic” al acţiunilor Parlamentului şi Guvernului în acest sens.    
Nu am trecut cu vederea faptul că noi riscăm să repetăm practica precedentei guvernări. De exemplu, prezentarea proiectelor anti-corupţie nu a fost precedată de o discuţie publică privind situaţia în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, nu a fost făcută o analiză amplă referitor la ce merge şi ce nu merge la acest capitol. Aveai impresia că astfel de documente seamănă mai mult cu nişte declaraţii de intenţii, cu un exerciţiu formal pe care-l facem doar pentru că aşa prevede legislaţia sau pentru că am avea unele obligaţiuni externe.
Astfel, nici unul din cazurile de presupusă corupţie de răsunet, înregistrate în ultimii ani, nu au ajuns să aibă o finalitate. Ce s-a ales din „dosarul cocainei”, caz despre care a vorbit o lume întreagă acum doi ani? De ce nu s-au luat măsuri în alte cazuri de presupusă corupţie, care au ieşit la iveală după amplul proces de desecretizare iniţiat de Executiv? Nu am auzit să fi fost pornite anchete, cauze penale, nimic.
La întrebarea mea, de ce majoritatea cazurilor de contrabandă de proporţii nu s-au soldat cu urmări pe măsură, nu am primit nici până în prezent un răspuns din partea organelor abilitate.

În apărarea drepturilor consumatorilor

Dacă vă mai amintiţi, am intervenit prompt pe parcursul anului curent şi am taxat dur atacurile la adresa consumatorilor, în special acţiunile ANRE de majorare a tarifelor la gaze naturale.
Argumentele mele au fost următoarele: o nouă majorare a tarifelor la gaze va genera scumpiri în lanţ la mărfuri, produse şi servicii, după cum s-a întâmplat ulterior; salariile şi pensiile oamenilor nu le permit să facă faţă preţurilor şi tarifelor exagerate;  „Moldovagaz” avea suficiente resurse acumulate anterior pentru a nu cere o nouă majorare(spre exemplu, când cursul de schimb al monedei naţionale a fost mai mic decât cel prognozat iniţial, „Moldovagaz” a acumulat bani în plus, dar nu a micşorat tariful).
Am cerut instituirea unui moratoriu în privinţa majorării preţurilor şi tarifelor până la organizarea audierilor parlamentare în problema formării tarifelor şi preţurilor la principalele mărfuri şi servicii, prestate populaţiei.
Totodată, am obţinut constituirea unei comisii parlamentare pentru investigarea situaţiei la SA „MoldovaGaz”, în vederea identificării unor soluţii pentru a interveni în procesele ce au loc, ţinând cont de interesele cetăţenilor.
Elucidarea evenimentelor din aprilie 2009  
Prin crearea Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, Parlamentul şi-a asumat o decizie responsabilă, dar foarte riscantă. Nobila intenţie a Parlamentului care, în linii mari a eşuat, putea schimba accentele în acest dosar. Organele abilitate ale statului ar fi fost tentate să folosească acest raport pentru a camufla lipsa de progres în anchetarea evenimentelor din aprilie 2009.
În opinia mea, Raportul Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, nu a constituit o investigaţie, după cum ar fi fost normal să fie, ci era mai degrabă o sistematizare a datelor, bazată în special pe declaraţii şi materiale de presă. Acest exerciţiu a generat mai multe întrebări decât răspunsuri.
De aceea, am propus să examinăm posibilitatea extinderii mandatului Comisiei. Raportul putea fi considerat drept unul intermediar, care va constitui un punct de pornire în investigaţiile viitoare, mult mai competente. Oamenii n-o să ne înţeleagă dacă, după câtă vâlvă s-a făcut, le vom prezenta doar nişte constatări sterile. Noi trebuie să fim conştienţi că reunificarea societăţii, consolidarea acesteia, nu va fi posibilă atâta timp, cât nu vor fi date răspunsuri clare în privinţa evenimentelor ce au avut loc în aprilie 2009!

MAE – pentru bunăstarea cetăţenilor
                          
Pe data de 24 mai 2010, am înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului proiectul Legii privind majorarea etapizată a pensiilor şi salariilor minime până la minimul de existenţă. Importanţa acestei legi era incontestabilă într-un stat în care majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.
În lunile următoare, MAE a desfăşurat o amplă campanie în susţinerea proiectului de lege, iniţiativa fiind sprijinită de circa 200 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova. Având mandatul poporului, MAE a acţionat ferm în vederea promovării dreptului constituţional al cetăţenilor la un trai decent.
Însă am rămas nedumerit de atitudinea deputaţilor din alianţa de guvernământ, care au refuzat în repetate rânduri să introducă pe ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului acest proiect de lege.
Astfel, deputaţii din majoritatea parlamentară se opuneau nu iniţiativei unui deputat, nu iniţiativei unui partid politic, ci iniţiativei populare, căci numărul de semnături colectate de MAE în susţinerea proiectului de lege este suficient pentru a modifica chiar şi Constituţia ţării, dar nu o lege ordinară.
Până la urmă, Guvernul a dat curs iniţiativei noastre de majorare a pensiilor pe calea acordării unor compensaţii sociale pentru perioada rece a anului. Numai că alocarea unei compensaţii sociale este doar un pas, dar nu şi realizarea integrală a dezideratului de asigurare a unui nivel de trai decent cetăţenilor Republicii Moldova.
De asemenea, a rămas neacoperită cea de-a doua parte a iniţiativei – aducerea salariului minim la nivelul minimului de existenţă. Dar sunt sigur că, având o largă susţinere a societăţii, noi vom obţine şi realizarea acestui obiectiv.

Consolidarea forţelor democratice
 
Alegerile parlamentare anticipate vor constitui pentru formaţiunile ce alcătuiesc alianţa de guvernare un test de maturitate politică. Partidele democratice au demonstrat că au şanse de izbândă, numai atunci când sunt unite. De aceea, este cu atât mai important ca partidele democratice să se unească, încă o dată, în jurul unor principii comune, pentru a realiza un proiect de modernizare a ţării. Este nevoie ca în preajma unor momente atât de însemnate pentru viitorul Republicii Moldova să devenim o singură voce puternică.
Pentru a nu se mai repeta anumite greşeli pe care le-am simţit de la înfiinţarea Alianţei şi până în prezent, când am ajuns iar la alegeri parlamentare anticipate, am propus partidelor membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană un Protocol politic de colaborare. Acest set de reguli, cu obligaţii şi responsabilităţi, urma să fie adoptat în cadrul AIE şi respectat de toate partidele membre AIE.
Scopul acestui Protocol este de a asigura unitatea forţelor democratice în continuare. Este un contract care ne obligă să acţionăm politic unitar, pentru a ne prezenta în faţa cetăţenilor cu o ofertă coerentă şi serioasă.
Avem o responsabilitate politică faţă de cetăţenii acestei ţări, faţă de viitorul oamenilor care vor să trăiască într-un stat democratic şi prosper. Şi nu avem dreptul să-i dezamăgim.

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast