Un nou test pentru Alianţă

După mai bine de doi ani și jumătate, Republica Moldova are în sfârşit un președinte. La capătul unei îndelungate perioade de instabilitate politică, provocată de tentativele eşuate de alegere a preşedintelui ţării, reprezentanţii partidelor necomuniste din Parlament, au ajuns în cele din urmă la o înţelegere, alegându-l în această funcţie pe Nicolae Timofti. Dincolo de aprecierile de ordin general, precum că țara a obținut o nouă șansă de a se dezvolta în condiții de democrație iar comuniștilor le-a fost aplicată o lovitură serioasă, se impun totuşi unele precizări, pe care nu avem dreptul să le ignorăm.

Prima ar fi că, intenționat sau neintenționat, accentele legate de alegerea președintelui au fost puse greșit. Mai bine zis, a fost neglijat aportul Partidului Liberal la alegerea șefului statului. Or, anume PL a fost partidul care și de această dată a cedat cel mai mult. Astfel, PL este unica formațiune de la guvernare care nu deține nici una din primele trei funcții în stat, cu toate că, potrivit Acordului de constituire al Alianței pentru Integrare Europeană, liberalilor le revenea postul de preşedinte al Parlamentului. PL este formațiunea care a renunțat la funcția de speaker, în favoarea PD, dar și în numele consensului politic și al necesității depășirii crizei. Chiar dacă în procesul de identificare a candidaturii pentru şefia statului, liberalii au fost şantajaţi şi discreditaţi, ei au demonstrat că sunt cu adevărat atașaţi intereselor țării și ale cetățenilor. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi fost poziția constructivă a PL, nu se ajungea ca Alianța să aibă un candidat comun.

Cele expuse mai sus sunt detalii, dar aceste detalii varsă lumină nu doar asupra evenimentelor care au avut loc, ci contează și din perspectiva evenimentelor ce urmează să se producă în continuare. Or, astăzi ”salvatorul” Dodon pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, că după alegerea președintelui, Alianța pentru Integrare Europeană nu mai există și că trebuie declanşată ”reformatarea puterii”. Deşi socialiștii afirmă că rămân în opoziție, mesajele transmise de Igor Dodon pot fi înțelese ca și pretenții de participare la guvernare. Acest lucru este inadmisibil, deoarece atragerea socialiștilor în actul guvernării ar duce la modificarea programului de guvernare pe care și l-a asumat Alianța și care a obținut sprijinul majorității alegătorilor din Republica Moldova. ”Reformatarea Alianței” în modul sugerat de Dodon ar însemna că la conducere în țara noastră nu se va mai afla o coaliție de centru-dreapta reformatoare și pro-europeană, ci un hibrid politic de centru-stânga, cu vădite viziuni pro-rusești, pro-estice, cu o atitudine formală față de procesul de integrare europeană și de promovare a reformelor.

Din acest punct de vedere, declarațiile și acțiunile lui Igor Dodon trebuie tratate cu maximă prudență, căci nu-i exclus că el este acel cal troian trimis în tabăra democrată cu misiunea de a ”asasina” spiritul democratic, de a frâna ascendența Republicii Moldova în parcursul ei european. Socialiștii au obținut și așa mai mult decât puteau spera, iar participarea lor la alegerea șefului statului a avut la bază mai cu seamă interese personale şi de partid. În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, socialiştii pur și simplu nu ar fi trecut în Parlament, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul carierei politice a lui Igor Dodon. Prin urmare, socialiștii s-au condus de un calcul strict pragmatic pentru a ieși în final în câștig. Cu totul alta a fost situația Partidului Liberal, care ar fi avut de câștigat de pe urma unor alegeri parlamentare anticipate, potrivit sondajelor de opinie. Dar PL nu a pus în prim-plan interesul de partid, ci interesul țării.

Evident, cred că ar fi corect să se pună problema revizuirii Acordului AIE-2, deoarece situația care era în decembrie 2010 diferă esențial de cea care este acum. PL a salvat această guvernare, mergând la sacrificii enorme, dar odată ce Alianţa rămâne la conducerea țării, e necesară o echitate oarecare în distribuirea pârghiilor de influență. Mihai Ghimpu a declarat deja că PL nu va admite să i se diminueze ponderea în actuala formulă de guvernare şi că şi-ar dori un acces mult mai direct la actul decizional în cadrul AIE. Și acesta nu este un moft politic, ci o necesitate care derivă din aspiraţiile alegătorilor Partidului Liberal, căci există o sumedenie de probleme nesoluționate, care țin de activitatea instituțiilor statului și care vizează interesele cetățenilor. E logic ca, odată ce PL se menţine la guvernare, să aibă și posibilitatea de a influența calitatea acestei guvernări. Nu doar să poarte răspundere şi să-şi asume obligaţiuni. De aceea și spuneam că acum, după alegerea președintelui, se impune o reevaluare a situației, o reactualizare a Acordului de constituire al Alianţei, în vederea asigurării unei guvernări eficiente.

Cu siguranţă, următoarea perioadă va fi una la fel de importantă din punct de vedere politic ca și cea care a precedat alegerea președintelui. În curând vom avea ocazia să ne convingem care sunt scopurile reale urmărite de unii actorii politici. Alianța se află în faţa unui nou test, de rezultatele căruia va depinde soarta democrației în Republica Moldova. Îl va susţine oare cu succes?

Timpul, 23 martie 2012

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast