Un pas înapoi în reglementarea conflictului transnistrean
Audierile desfăşurate de Parlamentul Republicii Moldova în problema transnistreană şi declaraţia adoptată pe marginea acestora demonstrează că autorităţile de la Chişinău nu au o viziune clară şi voinţa necesară pentru a reglementa conflictul transnistrean, chiar dacă există Constituţia, care prevede că Republica Moldova este stat integru, unitar şi indivizibil, dar şi Legea din 29 iulie 2005, care stabileşte principiile de reglementare a acestei probleme. Prin declaraţia din 21 iunie, opoziţia comunistă şi noua coaliţie de guvernare au arătat încă o dată că nu au verticalitate și nici tărie de caracter în dialogul cu Federația Rusă.
În genere, în ultima perioadă Republica Moldova a avut o politică greşită în raport cu diferendul transnistrean. Chişinăul a căutat doar să facă pe plac Moscovei şi Tiraspolului în speranţa că şi acestea, la un moment dat, vor face un pas în întâmpinare. Dar asemenea speranţe putea să aibă numai cel ce nu cunoaşte deloc administraţia de la Kremlin şi pe cea din stânga Nistrului, care au dovedit că sunt buni atât timp cât li se oferă anumite privilegii sau avantaje, iar când trebuie să ofere şi ei ceva în schimb, îţi întorc spatele.
De fapt, ce s-a întâmplat în această perioadă? Chişinăul a stabilit facilităţi pentru agenţii economici din stânga Nistrului, contribuind indirect la completarea bugetului regiunii transnistrene; Chişinăul a extins proiectele sale de asistenţă socială şi medicală pe malul stâng al Nistrului; Chişinăul a creat premise reale pentru includerea Tiraspolului în programe de asistenţă ale donatorilor; Chişinăul a acceptat propunerea Tiraspolului şi pe agenda grupurilor mixte de experţi au figurat subiecte care au ţinut doar de soluţionarea problemelor social-economice; Chişinăul a admis accesul liber al demnitarilor transnistreni atât pe malul drept al Nistrului, cât şi în Europa; Chişinăul a cedat oricăror mofturi ale Tiraspolului, inclusiv când a fost acoperită simbolica statală în edificiile de stat din Republica Moldova, pentru a-i face pe plac liderului de la Tiraspol etc. Dar cum a răspuns Tiraspolul? S-a opus tuturor tentativelor de discutare a chestiunilor de ordin politic care ar viza viitorul Transnistriei; a continuat să pună piedici în calea liberei circulaţii a cetăţenilor şi oficialilor de la Chişinău în stânga Nistrului; a arestat abuziv cetăţeni moldoveni; a tensionat continuu situaţia din zona de securitate, instalând diferite posturi; a oprit populaţia din localităţile din zona de securitate, aflate sub jurisdicţia Chişinăului să marcheze cele mai importante sărbători; a menţinut presiunea asupra şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului; şi-a stabilit o aşa-numită frontieră de stat, trecând în jurisdicţia sa localităţi aflate sub jurisdicţia Chişinăului; a continuat să atace permanent Chişinăul şi să calomnieze Republica Moldova în presa străină; a folosit fiecare ocazie pentru a-i sfida şi a-i umili pe reprezentanţii Chişinăului în procesul de negocieri etc.
Este clar că în toţi aceşti ani politica Chişinăului în raport cu reglementarea problemei transnistrene a fost una total greşită. Cu cât mai multe cedări a făcut Chişinăul, cu atât mai obraznic a devenit Tiraspolul. Şi această obrăznicie a crescut în intensitate pe măsură ce Republica Moldova a avansat pe calea integrării europene. Sigur, Tiraspolul nu a acţionat de capul său, aici fiind vizibilă mâna Moscovei, care niciodată nu a agreat ideea că poate pierde Republica Moldova din sfera sa de influenţă. La anumite etape, Moscova (prin Rogozin, Carasin și alții) a dat de înţeles că va folosi cartea transnistreană ori de câte ori va fi nevoie să ţină în frâu conducerea de la Chişinău şi de fiecare dată aceste avertismente au fost urmate de acţiuni de ordin practic. Însă, în loc să tragă concluziile de rigoare şi să acţioneze în consecinţă, Chişinăul s-a făcut că plouă, agravând şi mai mult situaţia.
Audierile în problema transnistreană au constituit o ocazie unică de a redirecţiona procesul de reglementare a problemei transnistrene pe o cale corectă. Parlamentul nu trebuia să inventeze roata, ci să pornească de la situaţia care s-a creat la moment. În declaraţia pe marginea audierilor urmau să-şi găsească reflectarea câteva poziţii de principiu, cum ar fi: formatul de negocieri; retragerea trupelor şi armamentului rusesc din regiunea transnistreană; schimbarea formatului misiunii de pacificare. Sunt trei probleme ce nu mai pot fi neglijate, deoarece fără modificările respective nu poate fi nici vorbă de soluţionarea problemei transnistrene.
Partidul Liberal, prin reprezentanţii săi în Parlament, a venit cu propuneri concrete în acest sens, iar cea mai importantă ţinea de schimbarea statutului Rusiei în formatul de negocieri. Poziţia noastră fermă este că un stat agresor, care de fapt e parte în conflict, nu poate fi mediator şi garant. De aceea, se impunea transformarea formatului de negocieri din 5 plus 2 în 6 plus 1. De asemenea, în condiţiile în care decizia summit-ului OSCE de la Istanbul rămâne neîndeplinită, Parlamentul era obligat să ceară în declaraţia sa retragerea neîntârziată şi necondiţionată a trupelor şi armamentului rusesc din Transnistria, nu să menţioneze pur şi simplu, ci să-şi expună poziţia tranşant. La fel trebuia să se procedeze şi în cazul aşa-numiţilor pacificatori ruşi din regiune, care nu fac altceva decât să acorde suport separatiştilor.
Din păcate, Parlamentul a ales o cu totul altă cale şi a venit cu o declaraţie sterilă, care demonstrează că majoritatea deputaţilor nu au capacitatea de a spune deschis lucrurilor pe nume şi de a lua decizii curajoase. E un semnal de slăbiciune care va fi speculat în continuare şi de Tiraspol, şi de Moscova, iar Republica Moldova va avea doar de pierdut.
Timpul, 28 iunie 2013
