Diferendul transnistrean prin prisma ultimelor evenimente

Postat în Actual, Important | 1 comentariu

În ultimele luni, la nivel global, regional și local, au avut loc mai multe evenimente importante, cu impact direct sau indirect asupra problemei transnistrene. La unele din aceste evenimente m-am referit în postările și materialele mele publicate în presă, dar și pe blogul personal. În prezentul articol, voi încerca să vin cu o viziune generalizată, a unor aspecte care pun în cu totul altă lumină decât până acum diferendul transnistrean.

Aspectul 1. Chișinăul și Kievul au făcut front comun în încercarea de a da un nou imbold procesului de reglementare a problemei transnistrene. Cea mai bună expresie a eforturilor comune depuse în acest sens este introducerea controlului mixt la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. Se încearcă a elimina contrabanda, considerată pe bună dreptate una din sursele de alimentare a separatismului în estul Republicii Moldova. Iar înlăturarea intereselor economice ce există în jurul găurii negre, pe care o presupune regiunea transnistreană din acest punct de vedere, reprezintă o premisă serioasă pentru trecerea ulterioară la discuțiile privind soluția politico-juridică a problemei.

Aspectul 2. Activizarea Chișinăului în privința demilitarizării regiunii transnistrene. Un exemplu elocvent în acest sens este Declarația recentă a Parlamentului prin care se cere retragerea necondiționată a trupelor ruse dislocate în Transnistria. Astfel, se revine la rezoluția Summitului OSCE de la Istanbul din 1999, care obliga Rusia să facă acest lucru și care fusese cam ignorată o perioadă. Mai mult decât atât, demilitarizarea se conține și în strategia celor trei D, document despre care iarăși s-a vorbit foarte puțin în ultimii ani, dar și în documentele istorice adoptate de Parlamentul Republicii Moldova în iunie și iulie 2005, care puneau temelia unei soluționări durabile a diferendului transnistrean.

Aspectul 3. Sporirea interesului NATO față de conflictul transnistrean. Putem afirma că, în lumina deciziei Ucrainei de a adera la NATO, problema transnistreană capătă o importanță deosebită pentru această prestigioasă organizație internațională. Or, dacă Ucraina își va duce la îndeplinire intenția și va adera la NATO în 2020 (și există toate motivele pentru a presupune acest lucru), Moldova va ajunge între două state membre ale NATO – Ucraina și România. Practic, în imediata vecinătate a două hotare ale celei mai puternice organizații militare din lume se va afla o prezență armată rusească, formațiuni paramilitare controlate de un regim nerecunoscut și cel mai mare depozit de armament necontrolat din Europa, și toate acestea la o distanță de doar câteva zeci de kilometri. Iată de ce NATO este extrem de interesată ca problema transnistreană să se miște din punctul mort în care se află la moment.

Aspectul 4. Evoluțiile îngrijorătoare din țara vecină. Aici se are în vedere situația legată de zonele separatiste din Ucraina – Donețk și Lugansk, dar și intenția liderilor separatiștilor ucraineni de a pune în aplicare un proiect geopolitic, numit Malorusia. Mulți văd în acest proiect un succesor al proiectului geopolitic Novorusia, despre care un timp s-a vorbit și ca despre o potențială amenințare pentru integritatea teritorială a Moldovei și Ucrainei. Evident că declarațiile și discuțiile privind aceste proiecte nu au cum să nu îngrijoreze autoritățile de la Chișinău și Kiev, dar și instituțiile internaționale. De aceea, și aceste proiecte, în general, dar și problema transnistreană, în particular, existența căreia nu poate fi neglijată în contextul menționat mai sus, sunt tratate cu maximă atenție.

Aspectul 5. Starea actuală a relațiilor moldo-ruse. Aceste relații sunt tensionate, iar asta înseamnă și o abordare principială a Chișinăului, o dovadă indirectă că de această dată nu se vor face concesii care să afecteze interesele Republicii Moldova (așa cum, cu regret, anterior s-a întâmplat în repetate rânduri). Pe de o parte, există interesul tot mai mare al Chișinăului și Kievului, dar și al comunității internaționale de a mișca lucrurile înainte, iar pe de altă parte, starea actuală a relațiilor moldo-ruse ne vorbește despre faptul că nu vom avea de a face cu un joc dublu, în măsură să anihileze orice efort și orice rezultat pe dimensiunea respectivă.

Aspectul 6. Aici aș menționa unele precedente în materie de soluționare a conflictelor care se înregistrează la nivel mondial. Mă refer la implicarea ONU în dezarmarea mișcării columbiene FARC sau în procesul de reunificare a Ciprului. Chiar dacă ONU nu este un jucător și nu participă nemijlocit la negocierile ce țin de soluționarea problemei transnistrene, precedentele pe care le creează, la un moment dat (poate chiar în cel mai scurt timp) s-ar putea dovedi utile în procesul de reunificare teritorială a Republicii Moldova.

Aspectul 7. Este vorba de un nou scrutin electoral prin care țara noastră va trece în ceva mai bine de un an. În prezent avem o guvernare cu o viziune clară în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean și această viziune iese în evidență cu fiecare acțiune întreprinsă. Totodată, nimeni nu poate ști cum ce se vor termina următoarele alegeri parlamentare. Prin urmare, dacă și se vor face eforturi hotărâte în vederea soluționării problemei transnistrene, atunci aceasta se va întâmpla până la următoarele alegeri parlamentare. Cu atât mai mult că și situația din regiune, dar și cea la nivel global (relațiile ruso-americane, de exemplu), creează un fond favorabil mișcării în direcția respectivă.

În concluzie, aceste șapte aspecte, invocate în prezentul articol, ar trebui să ne facă să privim cu alți ochi situația actuală și perspectivele avansării în vederea reglementării problemei transnistrene.

Veaceslav Untilă pentru www.timpul.md