Mihai Ghimpu își ”înghimpă” doar oponenții, nu și colegii de echipă
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TRIBUNA, Veaceslav Untilă, vicepreședinte al Partidului Liberal, deschide parantezele despre preferințele sale politice, geografice, istorice, literare, dar și despre unele planuri de viitor.
T: Este PL formaţiunea care corespunde pe deplin valorilor şi principiilor Dvs.?
V.U.: Sută la sută, sau poate chiar un pic mai mult!
T: Este uşor de muncit cu un şef ca Mihai Ghimpu?
V.U.: Sigur, căci el ”înghimpă” doar oponenții, nu și colegii de echipă.
T: Duce-ţi dorul Parlamentului?
V.U.: Dacă Parlamentul este o arenă politică unde lupta se dă pentru idei, dar nu pentru privilegii.
T: În ce funcţie vă vedeţi peste un an?
V.U.: Voi fi acolo, unde vor fi solicitate capacitățile mele.
T: Care este poezia Dvs. preferată?
V.U.: Scrisoarea a III de Eminescu, pentru că e actuală. În special, apelul către Țepeș.
T: Când aţi dăruit ultima oară flori? Cui?
V.U.: Soției. Îi dăruiesc flori de câte ori am ocazia.
T: Europa sau America?
V.U.: Undeva la mijloc, dar niciodată între două luntri.
T: Blondă sau Brunetă?
V.U.: Nu întotdeauna contează culoarea politică.
T: Ce-a fost la 7 aprilie 2009?
V.U.: O revoluție, care ulterior a fost furată.
T: Care este cartea Dvs. de căpătâi?
V.U.: Constituția. Sunt jurist.
T: De ce nu a fost identificată o candidatură de compromis la funcţia de şef al statului?
V.U.: Pentru că nu s-a căutat compromisul, ci interesul.
T: Ce nu vă place la Premierul Vlad Filat?
V.U.: Vreți să mă faceți groparul AIE?
T: Credeţi că Marian Lupu este cel care merită să devină Preşedinte al ţării?
V.U.: Marian Lupu este candidatul AIE, iar în politică înțelegerile trebuie respectate. Măcar uneori.
T: Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
V.U.: Părinții, care au fost tot timpul alături, m-au susținut în momentele grele și pe care, din păcate, i-am pierdut.
T: Ce înseamnă pentru Dvs. fericirea?
V.U.: Să te simți împlinit în plan personal și profesional. Să știi că nu ai trăit în zădar.
T: Scrieţi o nouă carte?
V.U.: Nouă ar putea fi numai denumirea cărţii, căci moravurile pe la noi, nu s-au prea schimbat în ultimul timp şi s-au adunat destule pete, şi negre, şi albe, mult peste limita unei guvernări şi a unei societăţi în criză.
T: Cu ce personaj istoric v-aţi asocia?
V.U.: Probabil, cu Alexandru Ioan Cuza, dar nu e vorba de asociere, ci de admirație.
T: Ce le lipseşte politicienilor din R. Moldova?
V.U.: Unele metehne se văd cu ochiul liber, iar cele care nu se văd, sunt oferite subtil drept calităţi incontestabile.
T: Cît va mai fi R. Moldova o ţară săracă?
V.U.: Prognozele optimiste nu par să fie reale, iar prognozele reale sunt cam pesimiste.
T: Care au fost trei greşeli grave comise de AIE?
V.U.: Dacă AIE ar fi comis numai trei greşeli grave, noi nu am fi ajuns acolo unde am ajuns…
T: Vă place vânătoarea?
V.U.: Este o pasiune mai veche.
T: Spuneţi-ne un banc despre politicienii-vânători…
V.U.: A mers Voronin cu Dodon la vânătoare. Voronin a împușcat trei fazani, Dodon – doar doi. Întrebare: Cine a ieșit în câștig? Răspuns: Dodon. Căci, dacă știa Voronin ce avea să se întâmple ulterior…
T: Când va fi stabilită o nouă dată pentru alegerea şefului statului?
V.U.: Nu data noilor alegeri este importantă, ci identificarea celor 61 de voturi pentru alegerea Președintelui.
T: Ce credeţi despre Igor Dodon: este un trădător sau un erou?
V.U.: Deocamdată e doar socialist. După ce va vota candidatul AIE la funcția de Președinte, mai vedem.
T: Aveţi prieteni printre politicieni?
V.U.: Aş fi vrut să am…
T: Cine v-a dezamăgit cel mai mult?
V.U.: Ribbentrop.
T: Cum vă doriţi să arate Moldova în 2012?
V.U.: Ca o pasăre care a renăscut din propria cenuşă(mizerie).
Cristina Pendea
26 noiembrie 2011