Dilema guvernării

Vineri, la Ashgabat este preconizată o reuniune a consiliilor şefilor de guverne din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Cel puţin, aşa a anunţat Kremlinul.

Am consultat ordinea de zi a acestei reuniuni, făcută publică de Executivul de la Moscova, şi am constatat că principala temă de discuţie va fi colaborarea economică între statele CSI, inclusiv implementarea Acordului de comerţ liber din 18 octombrie 2011. Adică, Republica Moldova este chemată să se aşeze la masa de discuţii cu Rusia, care în ultimele luni ne-a șantajat continuu cu noi şi noi embargouri, blocând accesul produselor noastre pe piaţa sa! De asemenea, Republica Moldova este chemată să discute despre Acordul de comerţ liber din CSI la doar câteva zile după ce Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere RM – UE, care prevede inclusiv crearea unei zone de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător. Nu vi se pare că aici miroase a provocare?

Mie nu mi se pare deloc întâmplător că această reuniune a fost fixată exact în preajma alegerilor parlamentare din Moldova şi imediat după ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere. De asemenea, nu mi se pare deloc întâmplătoare şi ordinea de zi, mai bine zis subiectul care, la cum a fost prezentat, va fi prioritar pe agenda reuniunii – colaborarea economică şi Acordul de comerţ liber în CSI.

În această situaţie, este foarte important cum va aborda reuniunea respectivă conducerea Republicii Moldova? Va lua în calcul specificul situaţiei prin care trecem? Şi dacă da, cum ne vom poziţiona în faţa Rusiei: cu demnitate sau, din nou ne vom umili, cerşind indulgenţe de la Kremlin?

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast