Ce este GOPAC și ce activități vom avea în 2017

În anul 2016 a fost constituit Biroul Național din Republica Moldova al Organizației Globale a Parlamentarilor Împotriva Corupției (GOPAC). Am o mare onoare să fiu și eu membru al acestui Birou.

GOPAC este o rețea internațională de parlamentari, dedicată bunei guvernări și combaterii corupției. Organizația oferă informații și analize, stabilește valori de referință, sensibilizează opinia publică în domeniile respective. GOPAC are birouri naționale și regionale și reunește foști și actuali parlamentari.

Biroul Național GOPAC din Republica Moldova a fost creat la 12 iulie 2016. La ședința de constituire au fost aleși membrii Consiliului de coordonare și copreședinții Biroului, și s-a adoptat actul de constituire. Astfel, Republica Moldova a devenit parte a unei rețele de peste 50 de birouri naționale ale GOPAC.

Pentru anul 2017, Biroul Național GOPAC are deja un plan concret de acțiuni, care a fost elaborat cu suportul PNUD-Moldova și care ia în calcul planurile de acțiuni ale altor birouri, în special al Biroului Național din Serbia.

În primul an de activitate al Biroului Național GOPAC Moldova, ne propunem să lucrăm la o bază solidă de cunoștințe și expertize a Biroului, dar, totodată, vom atrage o atenție deosebită sensibilizării societății în raport cu problema corupției. De asemenea, vom examina oportunitățile de aderare la rețelele regionale și globală a GOPAC. De fapt, cele trei obiective pe care le vom avea în 2017 așa și sună: acumularea cunoștințelor și a expertizei în cadrul Biroului Național GOPAC; activități de sensibilizare și advocacy pe subiecte ce țin de combaterea corupției; participarea în cadrul rețelelor regionale și globală ale GOPAC.

Ne vom întâlni cu autorii raportului GRECO privind Republica Moldova, vom avea unele studii de cercetare în domeniul de competență și activitate, vom organiza o masă rotundă cu societatea civilă privind rolul Parlamentului în combaterea corupției, vom efectua vizite de informare în localități din Republica Moldova, vom veni cu un mesaj special cu ocazia Zilei Internaționale împotriva Corupției, vom întreprinde o vizită de lucru la GOPAC Serbia, vom găzdui reuniunea regională GOPAC pentru Europa de Est.

Totodată, GOPAC Moldova va crea propria pagină web care ar putea fi incorporată în pagina oficială a Parlamentului Republicii Moldova, dar și profiluri pe cele mai populare rețele de socializare, cum ar fi Facebook și Twitter.

Deci, ne așteaptă un an plin de activități, care sperăm să genereze o maximă eficiență.

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast