Noua poziţie a lui Donald Trump privind NATO

Donald Trump, Preşedintele SUA, şi-a schimbat totalmente poziţia avută anterior faţă de NATO. Dacă în campania electorală, dar şi după aceasta, el numea NATO „o organizaţie depăşită de timp” şi „ineficientă”, după recenta întrevedere cu Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că şi-a schimbat poziţia. Donald Trump a spus că NATO s-a dovedit a fi eficientă în lupta cu terorismul, dar a accentuat că problemele menţionate de el anterior, în special în ceea ce ţine de onorarea de către unii membri ai Alianţei a obligaţiunilor lor financiare, urmează a fi depăşite.

Întâmplător sau nu, după această declaraţie a şefului statului american, Jens Stoltenberg s-a referit şi la acţiunile NATO la frontiera cu Rusia, numindu-le „cu caracter de apărare”. El a mai spus că Alianţa Nord-Atlantică intenționează să-şi sporească forţele pe flancul de est, însă nu trebuie să admită un nou război rece sau o nouă goană a înarmării.

Mesajele celor doi oficiali înseamnă că NATO nu se va retrage din Europa, în special din Europa de Est, cum se credea până nu demult, ca urmare a victoriei lui Donald Trump în alegerile din SUA şi a poziţiei sale critice faţă de NATO. Iar aceasta anulează teza vehiculată destul de intens, că o retragere a NATO din Europa de Est şi concentrarea sa pe Orientul Mijlociu şi pe alte zone prioritare pentru SUA, ar fi însemnat că regiunea din care face parte şi Republica Moldova va rămâne la cheremul Rusiei. Este o situaţie nouă, pe care e necesar să o ia în calcul şi factorii decidenţi de la Chişinău. Or, acum colaborarea Moldovei cu NATO şi perspectivele acestei colaborări trebuie privite cu totul din alt unghi de vedere decât până mai ieri.

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast