O nouă provocare pentru Europa
Toată Europa este cu ochii pe Spania, mai bine zis pe referendumul de independenţă pe care autorităţile din Catalonia intenţionează să-l organizeze în scurt timp. Acest referendum ar putea genera consecinţe la nivelul întregului continent, dar şi asupra regiunii din care face parte Republica Moldova.
Autorităţile spaniole şi diverşi oficiali europeni vorbesc deschis despre pericolele ce le implică preconizatul referendum şi încearcă să-i avertizeze pe locuitorii Cataloniei, care vor fi urmările dacă referendumul va avea loc, iar majoritatea locuitorilor vor vota pentru independenţa regiunii. Iar cel mai importat mesaj transmis Cataloniei în acest sens este că regiunea nu va mai fi parte a Uniunii Europene şi va fi nevoită să stea la coadă pentru a adera la fel ca toate statele ce aspiră la calitatea de membru al UE.
Îngrijorarea europenilor poate fi înţeleasă, or e vorba nu doar despre potenţiala desprindere a unui teritoriu actualmente parte a UE, ci şi de crearea unui precedent european periculos. Astfel, se aud voci care spun că o eventuală desprindere a Cataloniei de Spania va genera tendinţe de desprindere a Scoţiei de Marea Britanie sau tendinţe de separare a Belgiei în două state – unul flamand şi altul valon.
Noi, cei din Republica Moldova, trebuie să conştientizăm că eventuala reuşită a acestui referendum va da motive anumitor forţe externe să promoveze ideea creării şi recunoaşterii internaţionale a unor noi state, cum ar fi, de exemplu, entităţile separatiste din Ucraina. Nu este exclus că evenimentele la care m-am referit mai sus vor alimenta într-o măsură oarecare şi unele spirite separatiste în Moldova. E o nouă provocare pentru Europa, căreia va trebui să-i facă față.