Un pas înainte

Proiectul noii Strategii a Securităţii Naţionale a fost aprobat de Consiliul Suprem de Securitate (CSS) şi astfel Republica Moldova a făcut un mare pas înainte în privința asigurării securităţii naţionale.

În majoritatea ţărilor există astfel de strategii, care au la bază situaţia concretă ce s-a creat la nivel naţional, regional, dar şi mondial. Republica Moldova rămânea în urmă la acest capitol şi este foarte bine că s-a reuşit în sfârşit adoptarea Strategiei respective.

Apropo, e pentru prima dată când un document așa de important este elaborat cu o participare atât de largă. Încă în luna mai a fost formată o comisie specială, care s-a ocupat de elaborarea acestei Strategii. Au participat toate ministerele, societatea civilă, dar şi savanţii din Republica Moldova.       

De asemenea, voi menționa că obiectivele noii strategii sunt: buna guvernare, lupta împotriva corupţiei, diferendul transnistrean, problema financiar-bancară, asigurarea statului de drept etc.

Acum este important ca prevederile acestei Strategii să-şi găsească acoperirea financiară de rigoare. Din acest punct de vedere, e foarte bine că proiectul a fost aprobat până la începerea procesului de elaborare a Bugetului de stat pentru anul viitor.

Urmează ca proiectul Strategiei să ajungă pe masa de lucru a Guvernului în cel mai scurt timp şi să fie adoptat de Parlament până la finele actualei sesiuni. Asta ne va permite să asigurăm implementarea Strategiei începând cu 1 ianuarie 2017, ceea ce va constitui un pas serios în vederea asigurării securităţii naţionale a Republicii Moldova.

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast