Un proiect de viitor

Partidele care au participat la scrutinul din 28 noiembrie vor analiza cu siguranţă şi vor da aprecierea corespunzătoare activităţii lor în această campanie electorală, fie că au înregistrat rezultate notabile, fie că rezultatele au fost mai modeste. Probabil, notele vor fi puse în funcţie de obiectivele ce şi le-a propus fiecare formaţiune.

Noi ne-am implicat activ în această campanie, fiind convinşi că astfel vom pune umărul la victoria democraţiei în Republica Moldova. Toate acţiunile noastre au fost ghidate anume de acest obiectiv. 

Dacă vă mai amintiţi, Mişcarea „Acţiunea Europeană” a avut un şir de iniţiative cu privire la consolidarea forţelor democratice, atât în perioada preelectorală, cât şi în timpul campaniei electorale. Noi am făcut apel la unitate în cadrul Alianţei, dar nu am fost auziţi. MAE a chemat  partidele extraparlamentare să se unească într-o singură echipă, pentru a obţine acele câteva mandate atât de necesare pentru depăşirea crizei politice, dar nu am fost înţeleşi corect. Probabil, partidele din Alianţă şi-au închipuit că vor acumula suficiente voturi pentru crearea unei majorităţi confortabile, iar partidele extraparlamentare au găsit de cuviinţă să meargă fiecare pe cont propriu. Rezultatul este ştiut deja. Singurul judecător în această competiţie a fost măria sa alegătorul. Anume alegătorii au decis. De data aceasta, ei au ales unele partide, data viitoare, ar putea să aleagă altele.

Noi am mers masiv în teritoriu, am fost alături de oameni şi oamenii ne-au acordat votul lor de încredere. Cele peste 21 de mii de voturi obţinute de MAE constituie rezultatul muncii noastre, ele au fost date anume pentru MAE, dar nu pentru alte formaţiuni.

În această campanie electorală am învăţat multe lucruri, rezultatul însă ne arată că mai avem încă de lucru. O asemenea perspectivă nu ne sperie, căci MAE este un partid tânăr, dornic de afirmare, cu un potenţial ce urmează a fi valorificat. Procesul de consolidare a MAE va continua, fiind aplicată, totodată, o nouă formulă de restructurare eficientă a partidului. Suntem conştienţi că se impun schimbări radicale în cadrul formaţiunii. Aprecierea va fi pe potriva rezultatului obţinut. Nu vom menaja pe nimeni, nici persoanele şi nici structurile partidului care nu au dat randamentul scontat.

O analiză detaliată a activităţii MAE în această campanie electorală urmează a fi efectuată, eu însă vreau să mulţumesc tuturor cetăţenilor care au votat MAE şi să-i asigur că pot miza pe sprijinul şi susţinerea noastră. De asemenea, vreau să le mulţumesc membrilor de partid, care au muncit cu jertfire de sine în această campanie, aducându-şi astfel contribuţia la promovarea unui proiect ambiţios, a unui proiect de viitor.

Lasă un mesaj

Treatment of erection Fildena on called sildenafil in Usually patients are advised to start with a 25 mg pill http://www.alicemeds.com/ According to the data of the Consumer Protection the first quarter of 2015, Shanghai Consumer Fildena Pharmacies Protection Committee received a total drugs.
Fildena pills is comes in a fours pack along with the following drugstore http://fildenaonline.com/ carrier and right side of upper receiver are toast